Calendarul evenimentelor, 10 aprilie – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Social

* Botoșani: Miting pentru susținerea autostrăzilor din Moldova, care va porni de la Botoşani de unde se va pleca din Piaţa Centrală, la ora 10:00. Întregul miting va avea loc la Cristeşti pe DN2, iar plecarea coloanelor auto + moto se va face astfel:

  • Iaşi – Bd. Păcurari, sens giratoriu capăt Păcurari, ora 10:00
  • Suceava – Hotel Mandachi, ora 10:30
  • Piatra Neamţ – Hotel Ceahlăul, ora 10:30
  • Târgu Neamţ – Piaţa Adormirea Maicii Domnului, ora 11:30
  • Botoşani – Parcare Piaţa Centrală, ora 10:00
  • Roman – Casa de Cultură, ora 11:00

 

– Economic

* Conferința „Antreprenorești”, cu tema „Mentalitate antreprenorială pentru dezvoltarea mediului rural”, un eveniment online care va aduce în fața noastră mulți antreprenori și profesioniști din România, alături de edilii locali care cred în potențialul mediului rural – ora 14:00. Invitații vor fi din comunitățile Antreprenorești și RePatriot. Pentru înscrieri, completați formularul: https://forms.gle/ds6d1d3u6uLBGSv6A

 

– Mediu

* Piatra Neamț: P&G România lansează cu ocazia Zilei Mondiale a Reciclării, proiectul „O Românie curată începe de acasă”, în perioada 10 aprilie – 22 mai, ce oferă noi oportunități de voluntariat pentru natură și comunitate, în următoarele orașe/județe: București, Ilfov, Piatra Neamț, Iași, Botoșani și Brașov. Fiecare eveniment se va desfășura cu 25 de voluntari, pentru a respecta măsurile de siguranță și distanțare fizică aflate în vigoare – ora 15:00. Eveniment organizat de Act for Tomorrow. Astăzi, are loc acțiunea de ecologizare în zona din apropierea Străzii Gheorghe Doja din Piatra Neamț, în vecinătatea depozitului ecologic Brantner, care în prezent este sufocată de deșeuri. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Piatra-Neamt, vor fi colectate deșeurile abandonare iresponsabil în natură

 

– Învățământ, Cercetare

* Cluj-Napoca: Concursul profesional de Chimie „Candin Liteanu”, ce se adresează elevilor aflați într-una din ultimele două clase de liceu, precum și absolvenților de liceu din promoțiile anterioare – ora 12:00, online, pe platforma Hypertalk. Concursul profesional de chimie „Candin Liteanu” oferă candidaților atât posibilitatea verificării cunoștințelor de chimie, cât și un criteriu alternativ de selecție la Concursul de admitere la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

 

– Cultură

* Departamentul Artă Murală împreună cu UNAgaleria prezintă deschiderea expoziției Prospectus, care va avea loc, începând cu ora 16:00, la sediul galeriei din strada Băiculești, numărul 29, sector 1, București. Expoziția este organizată și curatoriată de lector univ. Dr. Liviu Epuraș și lector univ. Dr. Bogdan Mateiaș. Prospectus reunește lucrări realizate de studenții anul II – Licență în cadrul discipinelor de atelier unde a fost abordată tema Tabloul articulat, cu formele sale specifice: dipticul, tripticul, polipticul și seria de lucrări. Lucrările vor fi expuse în perioada 10 aprilie – 3 mai. Programul UNAgaleria este: Miercuri – Duminică, 10:00 – 18:00

* Weekend la MNAC online, cu Seri de lectură pentru cei mici, evenimentele derulându-se într-o formulă interactivă online. După sesiunile de lectură în luna decembrie a anului trecut, MNAC propune să descoperim săptămânal câte un titlu de pe rafturile bibliotecii MNAC. Din program:

  • orele 18:00 – 19:30 – Atelier de vacanță: Orașul meu ca un colaj, cu Irina Cangeopol, seria O Noapte la muzeu. Art Is My Weapon. Potrivit pentru: copii începând cu vârsta de 2 ani și adulți, în limita a 25 locuri disponibile. Atelierele sunt incluzive, toți copiii cu dizabiltăți sunt bineveniți, indiferent de abilitățile lor artistice. Înscrierea la atelier se face la adresa educatie@mnac.ro, menționând atelierul, numele, precum și vârsta participantului/participanților

* Casa Artelor „Dinu Lipatti” organizează în premieră online, prima parte a Recitalului Extraordinar intitulat „Classic meets jazz”, susținut de saxofonistul Nicolas Simion și pianistul Markus Schinkel, în cadrul celei de-a VIII-a ediție a Programului „Casa Lipatti Open Stage – Stagiune de Recitaluri dedicată muzicienilor independenți” – ora 19:00, pe pagina de Facebook. Recitalul „Classic meets jazz” a avut loc în anul 2019 în Salonul de muzică al Casei Lipatti, în cadrul evenimentului „Zilele Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti”, ediția a II-a, când cei doi artiști invitați au propus publicului o nouă viziune – cea a muzicii de jazz și a improvizației – asupra unor cunoscute opere muzicale scrise de compozitori clasici celebri: George Enescu, Dinu Lipatti, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Tomaso Albinoni, Wolfgang Amadeus Mozart. Printre partenerii media: Radio România Bucureşti FM

* Teatrul independent Live/Online prezintă spectacolul „7 dintr-o lovitură”, de Lia Bugnar – ora 19:45, pe platforma @streamerse.net, https://streamerse.net/event/7-dintr-o-lovitura   fiind găzduit de Teatrul Metropolis

* Stagiunea Online a Teatrului Mic continuă cu un spectacol de arhivă – mega producţia „Visul unei nopţi de vară”, regizată de Gelu Colceag în anul 2011, pe scena sălii de spectacole din Constantin Mille – ora 20:00, pe pe platforma de streaming bilet.ro, https://www.bilet.ro/…/online-visul-unei-nopti-de-vara

* Overground Showroom, care aduce concertele live la noi acasă, împlinește un an de la lansare, ocazie cu care, pe 9, 10 și 11 aprilie, în Overground Showroom Anniversary Weekend, pe platformă vor avea premiera trei concerte. Din program:

  • ora 20:00 – Weekend-ul aniversar continuă cu premiera concertului Madrigal – Bijuterii Corale înregistrat în vara anului trecut la Amfiteatrul Eminescu din București. Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prezintă concertul „Bijuterii corale”, un eveniment din Stagiunea estivală în aer liber desfășurat la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din București în august 2020. Programul concertului conține o selecție din cele mai frumoase lucrări corale din muzica românească și universală și este dirijat de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Madrigal începând cu anul 2016, specialist cu o vastă experiență în arta dirijorală și pedagogia muzicală

 

* Botoșani: Muzeul Judeţean Botoşani organizează vernisajul expoziției „Fenomenul Hărman – Artă Contemporană – Colecţia Vrâncean” – ora 11:00, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani. Curatori eveniment: Nicolae-Ioan Vrâncean şi Ana Coşereanu. Evenimentul expoziţional, de o înaltă ţinută artistică, organizat de distinsul colecţionar av. Nicolae-Ioan Vrâncean, în parteneriat cu Revista de Arte Vizuale şi Cultură – VECTOR şi Asociaţia AVV, reuneşte pe simeze peste 80 de lucrări de pictură abstractă contemporană, realizate de cei mai reprezentativi artişti nonfigurativi ai României, alături de lucrări de sculptură mică şi mozaic (10 – 29 apr.)

* Brașov: Transmisiune directă, online, de la Opera Braşov, a spectacolului cu opera bufă „La Cenerentola”, de Gioachino Rossini – ora 18:30, pe pagina de Facebook a Operei Braşov şi pe canalul oficial de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=TTTGjJ4_Cvk  şi va putea fi urmărit gratuit. Distribuţia: Angelina – Asineta Răducan, Don Ramiro – Liviu Iftene, Dandini – Valentin Marele, Don Magnifico – Dan Popescu, Clorinda – Valentina Mărgăraş, Tisbe – Sonia Hazarian, Alidoro – Marian Reşte. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garştea. Dirijor cor: Dragoş-Mihai Cohal. Asistent regie: Lăcrămioara Schuller. Asistent mişcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos

* Buzău: Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” organizează prima ediție a Festivalului de Caricatură „BZâmbete”, cuvântul de deschidere aparținându-i actorului Horațiu Mălăele – ora 16:00, pe Terasa „La Brasserie” de pe Bd. Nicolae Bălcescu. În perioada 12 aprilie – 10 mai, expoziția se va muta la Vila Albatros – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, unde doritorii o vor putea viziona zilnic între orele 10:00 – 19:00

* Iași: Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași organizează noi ediții ale Atelierelor DICE – D(istractiv) – I(nteractiv) – C(reativ) – E(ducativ)”, derulate de Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul muzeelor de la Palatul Culturii (8 – 10 apr). Evenimentele se desfășoară în condiții de siguranță sanitară, conform normelor impuse la data desfășurării atelierului, numărul de locuri fiind limitat. Din program:

  • ora 14:00 – Este programat atelierul de scriere creativă „Eminescu peste generații”, unde participanții vor vizita expozițiile deschise în cadrul Muzeului de Artă, urmând să desfășoare activitatea practică în Sala de Educație Muzeală, pornind de la o lucrare reprezentativă. Atelierul se adresează participanților cu vârsta de peste 12 ani, are o durată de aproximativ 60 de minute, prețul unui bilet fiind de 15 lei

* Miercurea Ciuc: De la ora 11:00, va avea loc vernisajul expoziției foto și prezentarea de meșteșuguri tradiționale „Jăraticul sufletului…” la Galeria de Artă a Județului Harghita, Str. Libertății nr. 5. Expoziția poate fi vizitată până în data de 14 aprilie. Curatorul acestei expoziții este artistul fotograf Gyula Ádám. Fotografi expozanți: Gyula Ádám, Gyula Both, Attila Balázs, Bálint Előd Erdély, László Incze, László Kovács, Hunor Magyari, Ede Tordai. După vernisajul expoziției fotografice în Galeria de Artă a Consiliului Județean Harghita, până la ora 16:00,  sub arcadele Consiliului Județean va avea loc prezentarea de meșteșuguri tradiționale. Organizatori: Centrul Cultural Județean Harghita, Galeria de Artă a Județeului Harghita, Grupul de lucru privind sărăcia profundă al Consiliului Județean Harghita

* Oradea: Teatrul Regina Maria îl sărbătorește pe actorul Eugen Țugulea, care împlinește respectabila vârstă de 90 de ani, dintre care 66 i-a petrecut pe scenă, locul de unde încă se adresează publicului spicuind versuri din antologia lirică românească și universală. Din program:

  • ora 20:00 – Pe pagina de Facebook a Teatrului Regina va fi difuzat spectacolul „Cu mâne zilele-ți adaogi”, recital a cărui premieră a fost dedicată comemorării a 131 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu. Recitalul cuprinde cele mai importante poeme ale poetului nepereche, Luceafărul şi Scrisoarea III, alături de poeziile Odă în metrul antic şi Cu mîne zilele-ţi adaogi. Spectacolul a avut premiera online în data de 15 iunie 2020, iar durata acestuia este de o oră

* Timișoara: Teatrul German de Stat Timișoara transmite online, de la ora 9:00, pe pagina sa de Facebook, spectacolele „Omul invizibil” de Herbert George Wells, proiect în cadrul programului „Rândul întâi” pentru promovarea tinerilor creatori, în regia lui Alex Halka, și „În umbra uitării”, streaming online, de Simona Vintilă

* Timișoara: Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin pregătește o nouă premieră: „Țara Rutabaga. Hoinăreală în zig-zag”, un spectacol în regia lui Levente Kocsárdi, care va avea loc, de la ora 18:00, cu stricta respectare a condițiilor de protecție sanitară în vigoare

 

 

– Sport

* Campionatul Naţional de squash al României – la Infinity Sport Arena din Bucureşti (9 – 11 apr.)

* Sfântu Gheorghe: Meci în etapa a 30-a a Ligii I de fotbal: ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FCSB – ora 19:00, pe Stadionul Municipal

* Meciuri în Liga Naţională de baschet masculin:

  • ora 16:00 – SCMU Craiova – CSM VSKC Miercurea Ciuc – la Sala Dinamo din Bucureşti
  • ora 15:00 – CS Municipal Târgu Jiu – FC Argeş Piteşti – la Sala Transilvania din Sibiu
  • ora 19:00 – CS Dinamo Bucureşti – CS Municipal 2007 Focşani – la Sala Dinamo din Bucureşti
  • ora 19:00 – CS Municipal Galaţi – BC CSU Sibiu – la Sala Transilvania din Sibiu

* Meciuri în Divizia A1 la volei masculin:

  • Zalău – locurile 1-4:

– ora 14:00 – CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău – SCMU Craiova

– ora 18:00 – CSA Steaua Bucureşti – CS Arcada Galaţi

  • Dej – locurile 5-8:

– ora 11:00 – CS „U” Cluj – CS Dinamo Bucureşti

– ora 14:00 – CS Unirea Dej – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare

  • Timişoara – locurile 9-11:

– ora 12:00 – CSU Ştiinţa Bucureşti – CSU Braşov

* Meciuri în Divizia A1 la volei feminin

  • Blaj – locurile 1-4:

– ora 14:00 – CSM Târgovişte – CSM Volei Alba Blaj

– ora 17:30 – CS Dinamo Bucureşti – CS Medgidia

  • Bacău – locurile 5-8:

– ora 14:00 – CS Rapid Bucureşti – CSO Voluntari 2005

– ora 17:00 – CSM Lugoj – CS Ştiinţa Bacău

  • Piteşti, locurile 9-12:

– ora 15:00 – CS „U” NTT Data Cluj – CSU Medicina CNUE Tg. Mureş

– ora 18:00 – FC Argeş – CSU Belor Galaţi

* Meciuri în Cupa României la rugby:

  • ora 11:00 – Grupa A – etapa a 2-a: CSM Ştiinţa Baia Mare – CS SCM Timişoara – pe Arena Zimbrilor din Baia Mare
  • ora 11:30 – Grupa B: CSA Steaua Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – pe Stadionul Ghencea din Bucureşti

* Meciuri în Liga a II-a de fotbal

  • play-off – etapa a 2-a:

– ora 11:30 – CS Mioveni – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni

– ora 14:00 – FC U Craiova 1948 – ASU Politehnica Timişoara – pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova

  • playout – etapa a 2-a, în Grupa A:

– ora 11:00 – FC Metaloglobus Bucureşti – AFC Farul Constanţa – pe Stadionul Metaloglobus din Bucureşti

– ora 11:00 – AFC Ripensia Timişoara – ACS Fotbal Comuna Recea – pe Stadionul Electrica din Timişoara

– ora 11:00 – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – CSM Slatina – pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu

  • playout – etapa a 2-a, în Grupa B:

– ora 11:00 – CS Aerostar Bacău – CSM Reşiţa – pe Stadionul Aerostar din Bacău

– ora 11:00 – AFC Unirea 04 Slobozia – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – pe Stadionul 1 Mai din Slobozia

* Târgovişte: Întrecerile Cupei României la înot masculin – la Bazinul Olimpic (7 – 10 apr.)

* Cairo: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori (3 – 11 apr.)

* Kielce, Polonia: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de box pentru tineret (10 – 24 apr.)

* Varese, Italia: Sportivi români participă la Campionatele Europene de canotaj (9 – 11 apr.)

 

– Diverse

* Bistriţa: Asociaţia Chinologică Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Primăria Bistriţa, organizează în zilele de 10 – 11 aprilie, patru expoziţii în cadrul „Bistritzer Burg Dog Show 2021”. Evenimentul este dedicat numai crescătorilor, fără accesul publicului, din cauza restricţiilor în contextul pandemiei de COVID-19. Vor fi organizate patru expoziţii, două naţionale şi două internaţionale. Arbitrii competiţiei sunt din România şi Serbia

 

– S-a întâmplat într-o zi de 10 aprilie

* Acum 206 ani (1815) a avut loc erupția vulcanului Tambora, din insula Sumbawa (Indonezia), una din cele mai puternice din istorie. Soldată cu zeci de mii de morţi, recolte pierdute şi alte pagube materiale în valoare de miliarde de dolari, erupția a creat anomalii climatice globale, între care se numără și fenomenul cunoscut sub numele de „Iarnă vulcanică”, anul următor, 1816, devenind cunoscut ca „Anul Fără Vară”, din cauza efectului asupra vremii din America de Nord și Europa

* Cu 137 de ani în urmă (1884) apărea lunar (până în august 1887), la Iaşi, „Revista socială”, prima publicaţie teoretică socialistă din România; printre colaboratori: C. Dobrogeanu-Gherea şi Ion Nădejde (10/22)

* Cu 99 de ani în urmă (1922) începea Conferinţa economică internaţională de la Genova (Italia), care a avut ca obiectiv examinarea modalităţilor de refacere economică a Europei centrale şi răsăritene (după prima conflagraţie mondială). La conferinţă (încheiată la 19.V.1922) au participat 29 de state, între care şi România

* Tot acum 99 de ani, medicul Nicolae C. Paulescu obţinea brevetul de invenţie nr. 8322 sub titlul „Pancreina şi procedeul fabricaţiei ei”, pentru cercetările sale care au dus la descoperirea insulinei. În 1921 Paulescu a reuşit să obţină un extras apos de pancreas, hormon denumit de el „pancreină”, cu câteva luni înainte de descoperirea, de către Fr. G. Banting şi Ch. H. Best, a insulinei, pentru care cei doi cercetători canadieni au primit, în 1923, Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină

 

* Acum 51 de ani (1970) se destrăma trupa britanică rock The Beatles, formată din John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, care a activat din august 1962 până în septembrie 1969. Dezbinarea lor a fost un proces cumulativ atribuit mai multor factori, precum fenomenul Beatlemania, moartea managerului Brian Epstein în 1967, rolul dominator al lui McCartney, relația lui Lennon cu Yoko Ono, producția prolifică a cântecelor a lui Harrison, proiectul Get Back (mai târziu Let It Be, 1970), dar și numeroase dispute manageriale. Grupul a început să aibă probleme încă din 1969, când era deja împărțit în două tabere, cu privire la cei care ar trebui să preia frâiele afacerii. Ultima dată în care cei patru membri au înregistrat împreună, a fost pentru piesa „The End”, care încheia cel de-al unsprezecelea album de studio al trupei, „Abbey Road”, pe data de 18 august 1969. La 20 septembrie, Lennon și-a informat în mod privat colegii de trupă că pleacă din Beatles, deși nu era clar pentru ceilalți membri dacă plecarea lui va fi permanentă. La 10 aprilie 1970, Paul McCartney a emis un comunicat de presă în care a declarat că nu mai lucrează cu grupul, ceea ce a stârnit o reacție mediatică și a înrăutățit tensiunile dintre el și colegii de trupă. Disputele legale au continuat mult timp, iar dizolvarea nu a fost oficializată până în 1974. Membrii s-au mai reunit ocazional pentru scurte colaborări, însă niciodată cu toți cei patru membri simultan. După moartea lui John Lennon, în 1980, ceilalți trei s-au regrupat pentru piesa lui Harrison „All These Years Ago”, în 1981 și pentru proiectul „Anthology”, în 1994, acesta din urmă folosind demo-urile lui Lennon neterminate – „Free like a bird” și „Real Love”, ca bază pentru piese noi înregistrate și lansate ca Beatles

* Acum 49 de ani (1972) era deschisă spre semnare – la Washington, Moscova şi Londra – Convenţia privind interzicerea perfecţionării, producerii şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi cu toxine şi distrugerea lor, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 16.XII.1971 şi intrată în vigoare la 26.III.1975

* Cu 23 de ani în urmă (1998) era semnat, la Belfast, un acord de pace (sub patronaj american) privind Irlanda de Nord, numit „Acordul din Vinerea Mare” (Command Paper 3883), menit să pună capăt celor aproape trei decenii de conflicte între protestanţi şi catolici. Acordul a fost încheiat între guvernele Marii Britanii, Irlandei şi partidele politice din Irlanda de Nord; unele facţiuni din IRA (Armata Republicană Irlandeză) nu au recunoscut acest acord, desfăşurând activităţi teroriste

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Sportului Curat”, dedicată luptei împotriva dopajului în sport; iniţiativa a aparţinut Agenţiei Naţionale Anti-Doping şi a fost adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 240 din 06.IV.2016; prin Legea 367/2006 România a aderat la prevederile Convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport şi a Codului Mondial Anti-Doping, angajându-se astfel să transpună, la nivel naţional, măsurile legislative în domeniul anti-doping, precum şi politicile anti-doping la nivel mondial

 

– 1898: S-a născut Stejar Ionescu, prozator şi publicist; singurul său volum de proză („Domnul de la Murano”) apare cu câteva luni înaintea morţii sale într-un accident de automobil; scriitorul va fi redescoperit abia în 1971 prin ediţia postumă îngrijită de Leon Baconski (m. 1928)

 

– 1912: S-a născut părintele arhimandrit Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria/Neamţ, mare teolog şi eremit, considerat unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici nu numai din România, ci din întreaga lume ortodoxă (m. 1998)

 

– 1914: S-a născut Maria Banuş, poetă, eseistă, prozatoare şi traducătoare (a tradus foarte mult din poezia „angajată”, dar şi din Shakespeare, Puşkin, Goethe, Strindberg, Selma Lagerlof ş.a; a publicat, singură sau în colaborare, antologii din poezia romantică germană, din cea austriacă, din poezia de dragoste a lumii (m. 1999)

 

– 1922: S-a născut Florin Comişel, compozitor, pianist, dirijor de cor şi orchestră, culegător de folclor muzical românesc şi profesor (m. 1985)

 

– 1930: S-a născut violonistul şi pedagogul Modest Iftinchi (m. 2003)

 

– 1935: A murit compozitorul de muzică corală şi dirijorul Ion Costescu (n. 1860)

 

– 1936: S-a născut Horia Gane, poet şi prozator (m. 2004) – 85 de ani

 

– 1939: S-a născut Doina Levintza, scenograf de teatru şi televiziune, pictoriță de costume și creatoare de modă

 

– 1943: A murit Ion Popescu-Pasărea, compozitor de muzică psaltică şi profesor; a format numeroşi compozitori, muzicologi şi psalţi; a publicat colecţii şi culegeri de cântece, muzică bisericească psaltică, lucrări didactice, studii de muzicologie ş.a. (n. 1871)

 

– 1959: A murit juristul Ioan P. Papp; rol însemnat în reorganizarea justiţiei transilvane după 1918; cercetările sale se referă la aspecte ale literaturii juridice şi istorice privind trecutul Transilvaniei; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1878)

 

– 1970: S-a născut pugilistul Leonard Doroftei, fost campion mondial de box profesionist, deţinător (în perioada ianuarie 2002-octombrie 2003) al centurii la categoria semi-uşoară (versiunea WBA); fost preşedinte al Federaţiei Române de Box

 

– 1982: A murit biologul Victor Preda; a scris, printre altele, lucrarea „Experienţa antropologică şi determinismul manifestărilor umane”, o primă sinteză antropologică în limba română; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1912)

 

– 2002: A murit (s-a sinucis) Cristian Panait, fost procuror în cadrul Parchetului Curţii Supreme de Justiţie, a cărui sinucidere a fost intens mediatizată, din cauza suspiciunilor referitoare la presiunile la care ar fi fost supus; cazul procurorului Panait a fost transpus într-un film regizat de Tudor Giurgiu, „De ce eu?”, a cărui premieră a avut loc în data de 27 februarie 2015 (n. 1973)

 

– 2017: A murit Smaranda Jelescu, realizatoare de televiziune, poetă, prozatoare şi eseistă; a lucrat peste 20 de ani în Televiziunea Română, la secţia culturală, unde şi-a pus semnătura pe aproape 3.000 de emisiuni de televiziune (n. 1942)

 

– 2020: A murit Olga Bucătaru, actriță de teatru și film, profesoară (n. 1942) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Istanbul: Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski se întâlnește cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan

 

– Alger: Vizita premierului francez, Jean Castex, în Algeria (10 – 11 apr.)

 

– Dresda: Congresul partidului de extremă dreapta AfD (10 – 11 apr.)

 

– Smolensk/Cracovia: A 11-a comemorare a tragediei aviatice de lângă Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa 96 de înalţi responsabili politici şi militari polonezi, între care preşedintele Lech Kaczynski şi soţia sa, Maria

 

– Teheran: Ceremonia privind progresele nucleare în prezența președintelui iranian, Hassan Rohani

 

– Teheran: Președintele iranian, Hassan Rouhani susține un discurs în cadrul ședinței Comitetului Național de luptă împotriva coronavirusului

 

– Bogota: Intrarea în vigoare a noilor restricții împotriva Covid-19

 

– Mumbai, India: Este instaurată măsura de izolare a statului Maharashtra, pentru a lupta împotriva Covid-19

 

– Viena: Demonstrație împotriva restricțiilor legate de Covid-19

 

– Copenhaga: Manifestație a opozanților împotriva restricțiilor anti-Covid-19

 

– Sydney: Manifestație ca reacție la decesele indigenilor în închisoare și în custodia poliției

 

– Los Angeles, SUA: Ceremonia de decernare a Premiilor Screen Actors Guild

 

– Shanghai, China: Marcarea a 50 de ani de la vizita echipei americane de tenis de masă, începutul „diplomației de ping-pong”

 

– Madrid: Campionatul de fotbal al primei ligi din Spania programează „El Clasico”, meciul dintre Real Madrid şi FC Barcelona – ora 22:00 (ora României)

 

– Se desfăşoară turneele de tenis ATP de la Marbella şi Cagliari, precum şi cele WTA de la Bogota şi Charleston (5 – 11 apr.)

 

– Turul ciclist al Ţării Bascilor (5 – 10 apr.)

 

– Roma: EPrix-ul de la Roma, din Campionatul Mondial de Formula E  (10 – 11 apr.)

 

– Sunt programate meciuri în ligile profesioniste nord-americane de baschet (NBA) şi de hochei pe gheaţă (NHL)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Sportului Curat” („Play True Day”) a fost stabilită, în 2013, prin „Declaraţia de la Montevideo”, semnată de 17 state din America Latină, în cooperare cu Agenţia Mondială Anti-Doping. NOTĂ: Din 2016 ziua este marcată şi în România, din iniţiativa Agenţiei Naţionale Anti-Doping

 

– 1583: S-a născut Hugo Grotius, jurist, istoric şi diplomat olandez; unul dintre fondatorii teoriei dreptului natural (m. 1645)

 

– 1585: A murit Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585; la 24.II.1582 va introduce, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic; calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (numit şi de stil vechi) şi va fi adoptat de ţările protestante în secolul al XVIII-lea, iar de România în anul 1919 (n. 1502)

 

– 1640: A murit Agostino Agazzari, compozitor şi muzicolog italian (n. 1578)

 

– 1755: S-a născut medicul german Samuel Hahnemann, creatorul homeopatiei (m. 1843, la Paris)

 

– 1813: A murit Joseph-Louis Lagrange, matematician şi astronom francez; a pus bazele mecanicii analitice (1788) şi ale calculului variaţiilor (n. 1736)

 

 

– 1864: S-a născut pianistul şi compozitorul german Eugen d’Albert (m. 1932)

 

– 1877: S-a născut graficianul austriac Alfred Kubin (m. 1959)

 

– 1887: S-a născut fiziologul argentinian Bernardo Alberto Houssay; contribuţii în studiul glandelor endocrine; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1947, împreună cu americanii Carl şi Gerty Cori (m. 1971)

 

– 1892: S-a născut dirijorul şi compozitorul italian Victor de Sabata (m. 1967)

 

– 1907: S-a născut criticul şi istoricul literar italian Rosa del Conte, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini, considerată un veritabil simbol al culturii române în Italia; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994 (m. 2011)

 

– 1909: A murit Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (n. 1837)

 

– 1913: S-a născut scriitorul german Stefan Heym (m. 2001)

 

– 1915: S-a născut actorul, scriitorul şi regizorul american Harry Morgan (m. 2011)

 

– 1919: S-a născut inginerul american John C. Houbolt, supranumit „eroul necunoscut” al misiunii Apollo 11; contribuţiile sale la programul spaţial american au fost vitale pentru aselenizarea cu succes a primei nave cu echipaj uman pe Lună, la 29 iulie 1969 (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut Marshall W. Nirenberg, biochimist american; cercetări originale în descifrarea codului genetic; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1968, împreună cu conaţionalii săi Har Gobinda Khorana şi Robert W. Holley (m. 2010)

 

– 1929: S-a născut actorul suedez de film Max von Sydow (m. 2020)

 

– 1931: A murit Khalil (sau Kahlil) Gibran, poet, filozof și prozator, poet și eseist libanez, cunoscut mai ales pentru cartea „Profetul” (n. 1883) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut Omar Sharif (nume real: Michael Demitri Shalhoub), actor american de film, de origine egipteană (m. 2015)

 

– 1937: S-a născut poeta rusă Bella Ahmadulina (m. 2010)

 

– 1941: S-a născut Hrisostom al II-lea (nume la naștere: Herodotos Demetriou), Arhiepiscop al Noii Iustiniane și al întregului Cipru și Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ciprului (din 2006) – 80 de ani

 

 

– 1954: A murit inventatorul francez Auguste Lumière; împreună cu fratele său Louis (1864-1948), a construit primul aparat de filmat (1895), pe care l-a numit „cinematograf” (n. 1862)

 

– 1955: A murit Pierre Teilhard De Chardin, preot iezuit, teolog, geolog, paleontolog, fizician, antropolog și profesor francez; lucrările sale combină gândirea creștină cu știința modernă și filosofia tradițională (n. 1881)

 

– 1955: A murit Oskar Lindberg, compozitor şi organist suedez (n. 1887)

 

– 1958: S-a născut (la Taşkent, Uzbekistan) pianistul israeliano-american Yefim Bronfman

 

– 1975: A murit Walker Evans, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi documentarişti din America (n. 1903)

 

– 1976: A murit violoncelistul şi compozitorul italian Enrico Mainardi (n. 1897) – 45 de ani

 

– 1979: A murit compozitorul italian Nino Rota; a compus şi muzică de film (n. 1911)

 

– 1995: A murit pianista maghiară Annie Fischer (n. 1914)

 

– 1997: A murit compozitorul japonez Toshiro Mayuzumi (n. 1929)

 

– 2010: A murit (într-un accident aviatic lângă Smolensk, în vestul Rusiei) preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski; la bordul avionului Tupolev 154 se aflau 96 de persoane care şi-au pierdut şi ele viaţa (soţia preşedintelui polonez, preşedintele Băncii Centrale a Poloniei, şeful Statului Major al Armatei, politicieni, lideri religioşi şi foşti disidenţi anticomunişti); oficialii polonezi urmau să participe la ceremonia de marcare a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde aproximativ 22.000 de cetăţeni polonezi, majoritatea ofiţeri, au fost executaţi de către forţele poliţiei secrete sovietice din acea vreme (NKVD), în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1949)

 

– 2013: A murit fiziologul britanic Sir Robert (Geoffrey) Edwards, considerat „părintele fertilizării in vitro”; împreună cu chirurgul Patrick Steptoe, Edwards a reşit în premieră concepţia prin intermediul fertilizării in vitro, ceea ce a dus la naşterea primului copil conceput prin acest procedeu, Louise Brown, la 25 iulie 1978. Robert G. Edwards a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru medicină pe 2010, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro şi punerea la punct a acestei tehnici de inseminare artificială (n. 1925)