Prințul Charles al Marii Britanii i-a adus un omagiu „dragului său tată”

Prințul Charles a adus sâmbătă un omagiu „dragului său tată” care a fost atât de devotat reginei Elisabeta, familiei regale, Marii Britanii și Commonwealth-ului, exprimându-şi recunoștința pentru laudele atât de emoționante la adresa tatălui lui. „În ultimii 70 de ani, tatăl meu a dat dovadă de cel mai remarcabil devotament faţă de regină, familia mea, țară și, de asemenea, faţă de întregul Commonwealth„, le-a spus Charles reporterilor. „Dragul meu tată a fost un om foarte special care, mai presus de orice, ar fi fost uimit de reacția și lucrurile emoționante care s-au spus despre el și din acest punct de vedere suntem, familia mea, profund recunoscători pentru toate acestea„, a spus Charles. „Ne vor susține după această pierdere specială și în acest moment deosebit de trist„, a adăugat el. „După cum vă puteți imagina, familiei mele și mie ne este foarte dor de tatăl meu. Era un om foarte iubit și apreciat și îmi pot imagina că în afară de orice altceva, ar fi profund mişcat de numărul altor oameni de aici și de oriunde din lume şi din Commonwealth, despre care, de asemenea, cred că împărtășesc pierderea și tristețea noastră„, a mai spus Prinţul de Wales./opopescu/dsirbu

REUTERS – 10 aprilie