Secretarul general al NATO se va întâlni, marţi, cu ministrul de externe al Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni, marți, la cartierul general al Alianței de la Bruxelles, cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunţat, luni, serviciul de presă al NATO. „Marți, 13 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, la sediul NATO” – se afirmă în comunicat. Întâlnirea lui Stoltenberg cu Kuleba va avea loc în ajunul vizitei la Bruxelles a șefului Pentagonului, Lloyd Austin, care vine să discute, printre altele, cu secretarul general al NATO și aliații Alianței despre situația din Ucraina./ssirbu/denisse

(www.ria.ru – 12 aprilie)