În perioada 9-25 aprilie, bucureștenii pot descoperi istoria participării României la Jocurile Olimpice, prin intermediul obiectelor, imaginilor și al poveștilor aparținând marilor campioni ai țării.
„Mega Expoziția România la Jocurile Olimpice”, organizată de Asociația ESCU, cu sprijinul Muzeului Sportului, a sportivilor și colecționarilor, aduce în prim-plan cultura sportivă în România, din perioada antebelică și până în prezent.
Sute de obiecte de colecție, printre care medalii și cununi cu lauri autentice, echipamente ale sportivilor, imagini și articole de arhivă urmează să fie descoperite la nivelul 1 în Mega Mall. Sute de exponate spun povestea a peste 15 sporturi olimpice și a marilor campioni. Cei care vor vizita expoziția vor avea șansa să exploreze obiecte expoziționale, care relatează momente iconice din istoria a peste 15 sporturi olimpice practicate în România, dar și altele de competiție. Acestea cuprind: gimnastică artistică, atletism, canotaj și kaiac-canoe, lupte libere și greco-romane, călărie, tenis, scrimă, rugby, înot și polo, bob, skeleton, volei, ciclism, fotbal, judo, box, tir și oină.
Printre cele mai interesante exponate se numără costume oficiale de participare la olimpiade, medalii și recuzită de antrenament ale campionilor Marian Oprea, Larisa Iordache, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ionela Târlea, Alina Alexandra Dumitru, Monica Roşu, Nicoleta Grasu și Gheorghe Berceanu.
Medaliile Iolandei Balaș, kaiacul-canoe și schifurile originale de participare la olimpiade ale echipelor naționale din perioada Elisabetei Lipă și a lui Ivan Patzaichin ocupă și ele un loc de cinste la expoziție.
Selecția de obiecte de colecție mai cuprinde obiecte vechi din competițiile, din perioada interbelică și anii ’50-’70 și exponate de memorabilia cu autografele în original ale medaliaților la competiții.
Sunt prezentate obiecte personale, dar și materiale din colecții private despre marile personalități din lumea sportului precum: Nadia Comăneci (medaliată la JO de la Montreal 1976 și de la Moscova 1980), Simona Gherman (medaliată la spadă pe echipe JO de la Rio 2016), Tiberiu Dolniceanu (medaliat la sabie pe echipe la JO de la Londra, 2012), Andrei Pavel, Ilie Năstase și Ion Țiriac – tenis, Ana Maria Brânză (medaliată la spadă la JO de la Beijing din 2008 și pe echipe la JO de la Rio din 2016), Gabriela Szabó (medaliată la JO de la Sydney în 2000) și mulți alții.
Expoziția va cuprinde și o selecție fascinantă de articole antebelice şi interbelice de popularizare a sportului, reportaje speciale din perioada anilor ’50-‘90.
Evenimentul găzduiește și lucrările câștigătorilor primei ediții a concursului național Olimpiada de Benzi Desenate, realizat sub îndrumarea autorului Mihai I. Grăjdeanu. Competiția are drept scop promovarea spiritului olimpic și conștientizarea valorilor sportive în rândul elevilor de toate vârstele.(BUCUREŞTI FM – 12 aprilie)/vdraguta/ddaniela