Cât de periculos este să dormi lângă un smartphone

Un om este înconjurat de la naștere de diverse surse de radiații, dar smartphone-ul nu este cel mai periculos dintre acestea, a scris într-un articol pe portalul WeChat specialistul Shang Jinan de la Universitatea Tsinghua din Beijing. Potrivit acestuia, până în prezent nu există dovezi ale unei legături între telefoanele mobile și formarea tumorilor maligne. Potrivit unei clasificări a substanțelor cenacerigene, realizate de Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului, astfel de radiații se încadrează în categoriile 2B și 3. Este vorba de echivalentul celor emise de castraveții murați și de cafea, relatează Dariknews. Dar, potrivit expertului Shang Jinan, ar trebui acordată o atenție serioasă substanțelor cancerigene din categoria 1, deoarece acestea provoacă cu adevărat cancer. Aici intră tutunul, lumina soarelui și gazele de eșapament. În ceea ce privește radiația puternică a unui dispozitiv mobil, aceasta depinde de starea sa de funcționare. Este mai puternică în timpul conversației și transmiterii datelor și mai slabă atunci când smartphone-ul este în repaus lângă pat. Shang Jinan recomandă utilizarea căștilor în timpul convorbirilor lungi pentru a reduce impactul radiațiilor asupra capului. De asemenea, sănătatea celor care locuiesc în apropierea rețelelor GSM nu este pusă în pericol, potrivit expertului chinez.(www.24chasa.bg-13 aprilie)/pmirela/vdraguta