Fondul pentru Vârstnici în sprijinul seniorilor din Constanța și Tulcea

București, 15 aprilie 2021 – În contextul pandemiei, au apărut noi nevoi în viața vârstnicilor, în timp ce lipsurile cotidiene s-au acutizat, iar distanțarea socială și perioadele de carantină agravează izolarea seniorilor și aduc noi provocări în existența lor. Începând cu luna aprilie 2021, un număr de 120 de vârstnici, beneficiari ai Fundației Crucea Alb – Galbenă din România, filiala Constanța și ai Asociației Mâini Întinse din Tulcea, vor fi sprijiniți de Fundația Regală Margareta a României pentru a face față pandemiei, prin Fondul pentru Vârstnici.

Grantul oferit prin Fondul pentru Vârstnici are ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice din cele două comunități și creșterea capacității celor două organizații locale de a sprijini material, practic și emoțional cea mai vulnerabilă categorie de oameni în contextul pandemiei. Fondurile vor fi utilizate pentru a oferi ajutor personalizat seniorilor din Constanța și Tulcea, până la finalul anului 2021. Beneficiarii sunt persoane care se află în diverse situații de risc – trăiesc singuri, nu au ajutor din partea familiei, au o stare de sănătate precară, sunt imobilizați sau au dificultăți de deplasare, nu dispun de resurse financiare care să le permită un trai decent.

Prin Fondul pentru Vârstnici vor fi oferite servicii sociale de îngrijire la domiciliu, sprijin practic în locuință, ajutor social, servicii medicale, activități de socializare, vizite de monitorizare, dar și ajutor material constând în produse de igienă personală, sanitare și alimente de bază. Toate aceste acțiuni vor duce la diminuarea riscului de izolare și neglijare a persoanelor vârstnice vulnerabile în contextul pandemiei COVID-19, creșterea gradului de protecție personală și informarea beneficiarilor în vederea reducerii riscului de contaminare cu noul virus. Asigurarea acestor servicii sociale va contribui la scăderea numărului de persoane vârstnice instituționalizate la nivelul comunității, reducând totodată și presiunea financiară asupra familiilor aparținătoare și a comunității.

Finanțarea oferită Fundației Crucea Alb-Galbenă din România, filiala Constanța și Asociației Mâini Întinse din Tulcea este susținută prin contribuția companiilor Metropolitan Life și Plas Anticorosion SRL.

Despre Fondul pentru Vârstnici

Fondul pentru Vârstnici a fost lansat în martie 2020, în contextul instaurării stării de urgență și al impunerii izolării sociale ca măsură de prevenție împotriva COVID-19. Aproximativ 1 milion de vârstnici urmau să traverseze pademia locuind siguri. În acest sens, Fundația Regală Margareta a României a activat o rețea de servicii sociale și de suport, extinzând proiectele proprii și susținând ong-uri și initiative civice dedicate seniorilor aflați în dificultate. Până în prezent, Fondul pentru Vârstnici a deservit nevoile a peste 9.000 de seniori singuri și vulnerabili, din diverse zone ale țării, contribuind în acest fel la gestionarea crizei determinate de pandemie.

***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația Regală Margareta a României este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății, propunând soluții practice pentru a crește calitatea vieții persoanelor vârstnice. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.