Expoziția Realitatea fictivă a artistului plastic Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, deschisă în perioada 2-15 aprilie la galeria Căminul Artei din București, a reprezentat o pată de culoare într-o perioadă de primăvară cenușie, demonstrând că arta, frumosul, izbândesc și în condiții de pandemie.

Este una din puținele expoziții oferite publicului larg, anul acesta, un început pe care-l dorim urmat de cât mai multe invitații pe simeze.

  • Valentin Tănase de ce Realitatea fictivă?
  • Realitatea fictivă este întotdeauna realitatea artistului. El se inspiră din realitatea înconjurătoare dar își creează o realitate a lui. Pentru mine, această realitate fictivă este un fel de invitație la o evadare din realitatea prezentă, pe care o trăim, atât de grevată de restricțiile impuse de pandemie, într-o realitate în care există vis, există imaginație. Pentru că, nu-i așa, avem o nevoie permanentă de a găsi plăcere și bucurie.
  • Ce ai propus vizitatorilor în această primăvară?
  • Expoziția, care la prima vedere pare un ansamblu eclectic de subiecte și teme, se subordonează de fapt unor arhetipuri general umane, general valabile. Sunt lucrări ce-și au originea în miturile fundamentale, de la geneza biblică, fiindcă am o trimitere către ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa, am trimiteri către filosofiile Orientului îndepărtat, mă refer la interacțiunea Yin și Yang, către astrologie, zodii, trimiteri către semnificațiile lor astronomice și astrologice. M-au mai preocupat deschiderea către mari tipologii ale literaturii, de pildă figura lui Don Quijote, artele liberale și reprezentările muzelor, anotimpurile în cheie simbolică.

Cei care au trecut prin expoziție, sigur au remarcat plăcerea ludică de a desena, de a face desen de tip clasic, în care se respectă reperele anatomice, drapajele, compoziția de tip clasic.

Valentin Tănase este directorul studioului de Arte Plastice al Armatei din anul 1997. Artistul plastic s-a născut la 6 septembrie 1954 la Iași, a absolvitîn 1978 Institutului de Arte Plastice N.Grigorescu din București și a devenit, din anul 1981, membru al Uniunii Artiștilor Plastici.

Din anul 1977, a participat la majoritatea manifestărilor expoziționale de artă cu caracter municipal sau național, organizate de U.A.P din România. Din 1981 a deschis peste 55 de expoziții personale de pictură și grafică în țară: București, Brașov, Constanța, Buzău, Sibiu și în străinătate: Paris, La Croix Valmer, Angouleme, Roma și Bologna, Bruxelles, Viena, Praga și Kromeriz, Bratislava, Hurth-Koln, Veria, Valencia, Budapesta, Beijing.

A realizat lucrări de pictură murală monumentală și mozaic la sediul Ministerului Apărării, Muzeul Militar Național, Palatul C.E.C., Biserica Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena-Parcul Călărașilor-București, Palatul Primăriei Oradea și la Cercul Militar Național.

Are, de asemenea, numeroase lucrări de sculptură: busturi monumentale, basoreliefuri, compoziții ronde-bosse, statui ecvestre, monumente de for public. Valentin Tănase este unul dintre cei mai prolifici artiști de benzi desenate din România, având peste 1.000 de pagini, în principal în genurile istorie și SF.

Artistul este decorat cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de Ofițer în anul 2000, cu medalia „Regele Mihai pentru fidelitate” în 2014 și cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler în 2015.

Autor: Mihaela Bilbiie, RADOR