Avertisment al preşedintelui PNL, Ludovic Orban

Ieri, în criza din coaliţie a venit şi un avertisment de la liderul PNL, Ludovic Orban, la adresa miniştrilor care în ultimele zile l-au criticat public pe premier pentru demiterea lui Vlad Voiculescu.

Preşedintele PNL nu a spus niciun nume, dar se ştie că atât ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, cât şi cel al economiei, Claudiu Năsui, au avut declaraţii dure la adresa şefului lor de la guvern. Ludovic Orban a spus că înainte de astfel de critici, miniştrii ar trebui să-şi scrie demisia.

El a subliniat, totuşi, că este sigur că USR-PLUS va depăşi reacţiile de supărare şi nu va ieşi de la guvernare. Însă până acum nu s-a conturat public nicio soluţie pentru rezolvarea crizei şi este aşteptată de toată lumea prima reuniune a conducerii coaliţiei de la demiterea ministrului Voiculescu, întâlnire care ar urma să aiba loc mâine./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 aprilie