Sancţiuni pentru nerespectarea normelor sanitare în Timiş şi Bucureşti

30 de participanți la două petreceri organizate noaptea trecută în localitățile timișene Moșnița Nouă și Giarmata au fost amendați de polițiști cu 140.000 de lei, în total. Potrivit Poliției Județene, au fost întocmite și dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Şi polițiștii bucureșteni au sancționat 64 de persoane care participau în cursul nopții la o petrecere într-un club privat din Sectorul 1, precum și pe administratorul unității, cu amenzi de aproape 80.000 de lei. Un eveniment similar a fost întrerupt la o adresă din Sectorul 5, unde 23 de oameni luau parte la o aniversare. Şi aceștia au fost amendați în total cu 36.000 de lei. Toate sancțiunile au fost aplicate pentru încălcarea legislației privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 aprilie