Agenda parlamentară a săptămânii

Senatorii dezbat în şedinţa de plen din această după-amiază o serie de modificări în organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Tot astăzi, senatorul Florian Bodog, fost ministru al sănătăţii, va fi audiat în Comisia juridică în privinţa solicitării DNA de începere a urmăririi penale a acestuia. Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi proiectul de lege prin care agresorii vor purta brăţări electronice completează agenda parlamentară a săptămânii, despre care relatează acum Alina Stănuţă.
Reporter: Proiectul iniţiat de liberalul Florin Roman, prin care se modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind Organizarea şi Funcţionarea ASF va fi supusă astăzi aprobării Senatului, care este cameră decizională. În forma iniţială, documentul prevedea avantaje financiare, dar şi imunitate pentru membrii Consiliului ASF, care nu ar mai fi răspuns civil sau penal pentru activitatea desfăşurată. Aceste măsuri intens criticate de USR PLUS şi de societatea civilă au fost eliminate din proiectul de lege, iar la plen va ajunge o variantă îmbunătăţită şi agreată de toate grupurile parlamentare. La Senat se aşteaptă continuarea dezbaterilor din Comisia juridică asupra proiectului de lege pentru desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Faptelor de Corupţie din Justiţie. La şedinţa de săptămâna trecută, senatorul UDMR, Császár Károly Zsolt, a anunţat că a depus un amendament care prevede ca magistraţii să nu fie anchetaţi pentru corupţie de DNA, ci de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General. Totodată, Comisia juridică este aşteptată să întocmească raport pentru solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pentru senatorul PSD, Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual în perioada mandatului de ministru al sănătăţii. De altfel, de la ora 12:00, acesta este aşteptat la audieri, în faţa colegilor jurişti. Tot săptămâna aceasta este posibil un vot în plenul Camerei Deputaţilor pentru proiectul de lege care permite supravegherea agresorilor prin brăţări electronice./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 aprilie