Maia Sandu consideră că Republica Moldova trebuie să redenumească limba de stat

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că Parlamentul ar trebui să aducă o serie de modificări constituției, care să permită redenumirea limbii de stat din limba moldovenească în limba română. „În constituție, limba de stat din Republica Moldova este numită limba moldovenească, dar conform deciziei Curții Constituționale (CC) aceasta este limba română” – a declarat Maia Sandu, luând cuvântul, luni, în APCE. Ea a amintit că prerogativa schimbării legii de bază aparține deputaților. „Deocamdată nu au existat propuneri din partea Parlamentului, pentru ca noi să putem denumi limba corect. Problema va fi rezolvată, am creat deja programe pentru ca oamenii să poată să înveţe și să utilizeze limba română și, de asemenea, încercăm să păstrăm utilizarea limbilor găgăuză, ucraineană şi altele” – a subliniat Maia Sandu. Menţionăm că disputele referitoare la denumirea limbii de stat în Republica Moldova continuă din 1989, când, pe valul reformei efectuate la cererea inteligenței creatoare, Parlamentul a proclamat limba moldovenească drept limbă de stat și a trecut-o în grafia latină din alfabetul chirilic, folosit anterior. Tot atunci a fost stabilită sărbătoarea „Limba noastră”, numele acesteia fiind dat de poemul omonim al clasicului literaturii moldovenești Alexei Mateevici (1888-1917), care era preot militar al Armatei Imperiale Ruse. În 1994, acest poem a devenit textul imnului republicii./ssirbu/schelaru

https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/11189343

www.tass.ru – 19 aprilie