UE nu pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei, afirmă Josep Borrell

Uniunea Europeană nu pregăteşte în prezent noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat, luni, șeful diplomației UE, Josep Borrell, în timpul conferinței de presă susţinute după încheierea reuniunii informale a Consiliului UE, desfăşurat în format online. „În acest moment, nu există nicio mișcare către noi sancțiuni” – a declarat Borrell, răspunzând jurnaliștilor. Întrebările jurnaliștilor cu privire la posibilele noi sancțiuni împotriva Moscovei au avut în vedere agravarea situației din Donbas și expulzarea diplomaților ruși de către Cehia. Toate aceste probleme, a declarat Borrell, au fost discutate în timpul reuniunii ministeriale, dar nimeni nu a ridicat subiectul instituirii de noi sancțiuni./ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 19 aprilie