Hektomeron: Marius Manole și Radu Afrim încheie seria celor 100 de episoade ale Hektomeron-ului

Unul dintre cei mai titrați actori români ai ultimilor ani, Marius Manole joacă pentru prima oară pe scena Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova, într-un performance inedit în regia lui Radu Afrim. Cu acest one-man show, cei doi vor închide seria celor 100 de episoade ale Hektomeron-ului, un amplu proiect teatral urmărit online de spectatorii din întreaga lume. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 aprilie 2021, ora 21:30 și va putea fi urmărit online, gratuit, pe www.hektomeron.com.

Pornind de la Decameronul scris de Giovanni Boccaccio acum mai bine de 650 de ani, Hektomeron a prezentat cele 100 de povești ale autorului într-un moment în care izolarea, teama și moartea sunt prezente în lumea de acum, așa cum au fost prezente și în Florența anilor în care Decameronul a fost scris.

Hektomeron a debutat la jumătatea lunii ianuarie a acestui an și a fost urmărit online de mai bine de o jumătate de milion de spectatori din 147 de țări. În fiecare zi, de la debutul proiectului, pe website-ul dedicat proiectului s-a transmis în regim de live streaming din Sala “I.D. Sîrbu” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova câte o poveste din cele 100 ale Decameronului lui Boccaccio, fiecare fiind regizată de către un alt artist dintr-o țară diferită. 100 de regizori din 100 de țări au fost implicați în acest proiect grandios, unic în lume.