Președintele Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de modul în care a decurs până acum campania de vaccinare anti-COVID

Realizator: România este foarte aproape să atingă plafonul zilnic de 100.000 de persoane vaccinate împotriva coronavirusului – a spus astăzi președintele Klaus Iohannis, la inaugurarea unui centru mobil de vaccinare, dintr-o comună de lîngă București. Președintele s-a declarat mulțumit de modul în care decurge campania de imunizare anti-COVID-19 şi a remarcat că, atunci când a ajuns la Afumați, câteva zeci de persoane așteptau să intre la vaccinare.
Reporter: Oana Bâlă – Președintele Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de modul în care a decurs până acum campania de vaccinare anti-COVID şi a menţionat că vor fi deschise noi centre, iar autoritățile vor găsi modalități prin care să vină în întâmpinarea cetățenilor dornici să se vaccineze. Şeful statului a avertizat că pandemia nu s-a încheiat și că restricțiile impuse au doar rolul de a scădea impactul acesteia, vaccinarea în masă fiind soluția pentru reluarea activităților.
Klaus Iohannis: Suntem în continuare în plină pandemie. Să nu aibă cineva impresia că dacă a venit primăvara s-a terminat pandemia. Din păcate, nu este așa. Măsurile care au fost impuse, așa-numitele restricții, nu înlătură pandemia, aceste restricții doar diminuează impactul, încetinesc răspândirea epidemiei, în așa fel încât eroii noștri din prima linie, personalul medical să primească o șansă să îi trateze pe cei care, din păcate, fac forme grave. Există o singură cale de ieșire din pandemie, și asta este vaccinarea.
Reporter: Pe de altă parte, președintele României a spus că este nevoie de reformă în domeniul sănătății și că trebuie intervenit pentru a face spitale mai performante și mai sigure. El a precizat că va oferi mai multe detalii în această seară, când se va desfășura ceremonia de învestire a noului ministru al sănătății. În opinia sa, decizia de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății a fost o decizie corectă.
*
Realizator: Între timp, președintele Klaus Iohannis a semnat şi decretul de numire în funcția de ministru al sănătății a medicului Ioana Mihăilă, propusă de USR PLUS. Ioana Mihăilă a fost din ianuarie secretar de stat în minister./rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 aprilie)