Probabilitatea unui guvern al Bulgariei format de coaliţia GERB-Uniunea Forţelor Democrate este foarte redusă

Liderul Uniunii Forţelor Democrate (SDS), Rumen Hristov, a comentat posibilitatea funcţionării unui guvern format împreună cu partidul GERB de coaliţia care a câştigat alegerile parlamentare din Bulgaria. „Am încercat să formăm un cabinet al schimbării – opt dintre cei 16 miniştri sunt noi, a fost propus un nou prim-ministru, au fost stabilite noi politici. Avem un angajament faţă de alegătorii noştri, trebuie să demonstrăm că suntem capabili să formăm un guvern puternic şi diferit. Ceea se va întâmpla în parlament este o altă problemă”, a precizat Hristov.
Liderul SDS a comentat şi posibilitatea ca noul cabinet să funcţioneze. „Probabilitatea de a avea un guvern este foarte scăzută, ca să nu spunem zero. Vom solicita o întâlnire cu Bulgaria Democrată şi cu partidul ‘Există un astfel de popor’. Dacă refuză, vom returna mandatul şi nu vom întârzia procesul. Sper că vom fi o opoziţie constructivă, responsabilă la nivel naţional. Nu intenționăm să fim o opoziţie stridentă. Coaliţia GERB-SDS este izolată, pentru că a existat o oboseală din vară. Alegătorii probabil îşi doresc ceva nou, dar în politică trebuie să existe o combinaţie între experienta din trecut şi noutate, ceea ce noi am încercat să facem”, a subliniat liderul SDS./ddaniela/denisse

(www.dariknews.bg – 21 aprilie)