Diferende între Elveţia şi UE, pe marginea proiectului unui acord multilateral

Preşedintele elveţian, Guy Parmelin, a declarat că se menţin diferende considerabile în negocierile cu Uniunea Europeană, pe marginea unui acord multilateral, în urma căruia Elveţia ar adopta automat o mare parte a politicilor UE. Acordul-cadru ar înlocui acordurile bilaterale existente, precum cel care guvernează exporturile de medicamente şi care expiră în luna mai. În urma discuţiilor de la Bruxelles, domnul Parmelin a declarat că Elveţia nu va semna actualul proiect de acord./mbrotacel/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 aprilie)