NAPI GAZDASÁG: România va convoca CSAT din cauza situaţiei din Ucraina

NAPI GAZDASÁG (Ungaria), 22 aprilie 2021 – Preşedintele României, Klaus Iohannis, a apreciat drept deosebit de îngrijorătoare situaţia din regiunea Mării Negre, mai ales din zona frontierei estice a Ucrainei şi a anunţat că datorită acestei situaţii va concova pentru săptămâna viitoare CSAT – scrie MTI.
Joi, în cadrul conferinţei sale de presă, preşedintele român a precizat răspunzând la întrebarea ziariştilor că România cunoaşte bine situaţia apărută în zona respectivă şi urmăreşte evenimentele cu o atenţie deosebită.
„Să nu creadă nimeni că aşteptăm informaţii din partea altora: noi informăm pe alţii. Serviciile noastre în acest domeniu sunt foarte eficiente” – a menţionat Iohannis. În opinia preşedintelui român tensiunea apărută în regiunea Mării Negre este deosebit de îngrijorătoare, îndeosebi în ce priveşte masarea trupelor ruseşti de la frontiera estică a Ucrainei şi de aceea va convoca şedinţa CSAT. În opinia lui Iohannis situaţia trebuie apreciată nu doar din punct de vedere militar şi de securitate, ci şi din punct de vedere diplomatic. „Nu vreau să vorbesc despre detaliile militare, aşa ceva nu se face, dar pot să-i asigur pe români că suntem pregătiţi” – a încercat preşedintele român să-i calmeze pe concetăţenii săi.
Joi sunt aşteptaţi la Bucureşti la o conferinţă regională de securitate miniştrii de externe polonez şi turc. În cadrul întâlnirii tripartite a miniştrilor de externe se va afla pe ordinea de zi a discuţiilor şi subiectul manevrelor militare ruse „neobişnuite” – a afirmat în cadrul unui interviu televizat cu o seară înainte gazda întâlnirii, şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu.
În opinia lui Josep Borrell, principalul reprezentant al politicii externe şi de securitate din UE, Rusia a masat peste 150.000 de militari în apropierea frontierei cu Ucraina şi în zona Peninsulei Crimeea. Demnitarul UE a menţionat luni că „riscul unei deteriorări a situaţiei este evident”.
(Autor: Zsuzsanna Szabó)
Traducerea: Imola Stănescu/czaharia