Președintele Klaus Iohannis a reafirmat astăzi că nu se poate ieși din pandemie fără vaccinare

Președintele Klaus Iohannis a reafirmat astăzi că nu se poate ieși din pandemie fără vaccinare și s-a declarat mulțumit de modul în care evoluează campania de la noi din țară.

Şeful statului a făcut din nou apel la cetățeni să meargă, să se imunizeze și a precizat că, pe măsură ce numărul infectărilor va scădea, restricțiile impuse pentru încetinirea răspândirii virusului vor fi relaxate treptat. Oana Bâlă a urmărit declarațiile.

Reporter: Soluţia de ieșire din pandemia de Covid-19 este vaccinarea în masă – a declarat președintele Klaus Iohannis şi a precizat că măsurile de restricție se vor relaxa gradual numai în condițiile în care infectările cu virusul SARS-CoV-2 se vor reduce semnificativ.

Klaus Iohannis: Fără vaccinare nu putem să ieșim din pandemie, este foarte clar. Calea de ieșire din pandemie este vaccinarea în masă. Eu sunt implicat din capul locului în campania pro-vaccinare. Voi continua, voi vizita centre de vaccinare, voi discuta cu oamenii, voi face afirmații publice, precum astăzi. Dragi români, mergeți și vă vaccinaţi.

Reporter: Şeful statului s-a declarat mulțumit de modul în care decurge campania de vaccinare, cu circa 100.000 de persoane imunizate zilnic și a adăugat că pe măsură ce numărul cazurilor de infectări va scădea, autoritățile vor lua în considerare renunțarea la starea de alertă./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 aprilie