Aproximativ 270.000 de români vor merge să muncească anul acesta în Germania

Aproximativ 270.000 de români vor merge să muncească, anul acesta, în Germania – anunță ministrul muncii, Raluca Turcan. Într-o postare pe o rețea de socializare, ea a subliniat că executivul este preocupat să garanteze că le vor fi respectate drepturile și că vor avea condiții de muncă adecvate. Raluca Turcan a adăugat că modificările legislative privind protejarea românilor care merg la muncă în străinătate vor fi incluse într-un act normativ ce urmează să fie adoptat în ședința de guvern de săptămâna viitoare./lalexandrescu/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 aprilie