Premierul Florin Cîţu le-a urat românilor sănătate și încredere de Florii

Premierul Florin Cîţu a transmis de Florii că îşi dorește ca revenirea la normalitate în contextul pandemiei COVID-19 să fie cadoul său, subliniind că singura soluție este vaccinarea. El le-a urat românilor sănătate și încredere, dar și speranță după un an de pandemie. Totodată, premierul le-a mulțumit tuturor celor care i-au transmis gândurile lor bune de ziua sa onomastică. Astăzi, credincioșii ortodocși şi cei greco-catolici sărbătoresc Floriile care deschid ultima săptămână a postului Paștelui, Săptămâna Patimilor./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 aprilie)