Ambasadorul rus Valeri Kuzmin a declarat că Rusia își rezervă dreptul de a răspunde României la expulzarea unui diplomat

Rusia consideră decizia României de a declara un diplomat rus persona non grata drept un pas neprietenos și își rezervă dreptul de a „lua măsuri de răspuns adecvate”, a declarat, luni, ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin. „Această decizie este, fără îndoială, una neprietenoasă și nu contribuie la îmbunătățirea relațiilor interstatale dintre Federația Rusă și România” – a subliniat ambasadorul rus. „În conformitate cu Convenția de la Viena, autoritățile ruse își rezervă dreptul de a lua măsuri de răspuns corespunzătoare” – a adăugat diplomatul rus. Potrivit afirmaţiilor sale, reprezentanții Ministerului de Externe al României în discuțiile cu partea rusă „au evitat cu grijă orice comentarii” referitoare la decizia sa./ssirbu/ilapadat

(www.tass.ru – 26 aprilie)