NATO a început retragerea organizată a trupelor din Afganistan

NATO a început, joi, retragerea coordonată și organizată din Afganistan a forțelor sale care au participat la operațiunea „Resolute Support”, a anunţat o sursă din interiorul cartierului general al Alianței de la Bruxelles. „Retragerea militarilor țărilor NATO a început şi aceasta se desfăşoară în mod organizat și coordonat. Alianța acordă o importanță prioritară asigurării securităţii totale a soldaților și ofițerilor noștri în procesul de retragere a forțelor, decizie care a fost luată de toți aliații (statele membre ale Alianţei)” – a subliniat sursa citată. Ulterior, Alianța Nord-Atlantică a confirmat această informație. Şi SUA au anunţat retragerea trupelor sale din Afganistan. Informaţia a fost făcută de adjunctul secretarului de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, care a adăugat că în regiune au fost trimise forţe şi mijloace suplimentare ca măsură de precauţie pentru susținerea retragerii sigure și controlate a forțelor americane din Afganistan./ssirbu/schelaru

www.tass.ru – 29 aprilie