Vitaminele C și D, melatonina și Zn – combinația de nutraceutice care poate evita formele grave de COVID-19

Omul de știință italian Salvatore Corrao, membru al Comitetului tehnico-științific pentru infecția de COVID-19 de pe lângă Guvernul regional din Sicilia, șeful secției pentru bolnavii de COVID-19 dintr-una dintre cele mai mari instituții medicale din sudul Italiei, Ospedale Civico din Palermo, a recomandat, într-un interviu cordat RIA – Novosti, administrarea vitaminelor C și D, a melatoninei și a zincului pentru reducerea riscului formelor grave de infectare cu COVID-29. În numărul din aprilie al revistei științifice internaționale „Nutrients” au fost publicate rezultatelor studiului efectuat de un grup de oameni de știință din Italia și San Marino, condus de profesorul Corrao, care timp de șase luni au cercetat influența pe care o au asupra organismului uman cele patru nutraceutice și au stabilit dozarea care poate asigura efectul pozitiv necesar. Zilnic trebuie luate 1 – 2 grame de acid ascorbic (vitamina C), care este un bun antioxidant. În ceea ce privește vitamina D, poate fi luată atât zilnic, cât și o dată pe lună – oamenii de știință sunt de părere că soluția optimă este consumul unic de 50.000 UI (unități internaționale) de vitamina D pe lună, de preferință pe stomacul plin. În ceea ce privește melatonina, Corrao recomandă consumul în fiecare seară de 6 – 10 miligrame de melatonină. În ceea ce privește zincul, el recomandă administrarea zilnică de circa 50 de miligrame, acesta ajutând sistemul imunitar să lupte împotriva virușilor. Deoarece zincul are proprietatea de a se acumula în organism, el trebuie luat trei lună, după care doza trebuie scăzută la 25 de miligrame.
Corrao a subliniat că este vorba despre utilizarea terapeutică a acestor substanțe, care au un efect foarte divers asupra corpului uman.snicolau

www.ria.ru – 29 aprilie