Mobilizare a autorităţilor pentru minivacanța de Paște și de 1 Mai

Realizator: Vineri este începe oficial minivacanța de Paște și de 1 Mai și după o perioadă îndelungată de restricții mulți români vor să plece de acasă și să profite de aceste zile. Așa că, încă de ieri după amiază Poliția Rutieră a semnalat valori ridicate de trafic pe autostrăzile și drumurile către mare și munte. Se așteaptă aglomerație și astăzi, chiar de dimineață, iar autoritățile au mobilizat efective însemnate de polițiști pentru mai multă siguranță pe șosele. În total, aproximativ 26.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri sunt pregătiți să intervină. Oamenii legii vor fi prezenți în număr mai mare și în stațiunile turistice de pe litoral sau de la munte și în preajma bisericilor.
Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne: Principalele obiective rămân protejarea vieții și a sănătății cetățenilor, inclusiv prin descurajarea comportamentelor care pot favoriza răspândirea virusului SARS-COV-2. O particularitate a acestei minivacanțe este faptul că sărbătorile pascale coincid cu zilele de 1 și 2 mai, care în mod tradițional pentru cei mai mulți români înseamnă deplasări la mare sau la munte./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 aprilie)