SUA şi aliaţii săi NATO au început retragerea oficială a trupelor din Afganistan

Statele Unite şi aliaţii săi NATO au început sâmbătă operaţiunile oficiale de retragere a trupelor din Afganistan, după o prezenţă de aproape 20 de ani pe teritoriul afgan. Procesul de retragere a trupelor străine din Afganistan va continua până în septembrie, cu câteva luni mai târziu decât au convenit SUA anul trecut în acordul bilateral cu talibanii afgani, acord care stipulează că toate trupele străine se vor retrage până în data de 1 mai 2021. Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că amânarea retragerii încalcă termenii prevăzuţi în acord şi că militanţii nu mai sunt constrânşi acum în a ataca forţele străine prezente în Afganistan. Vineri, reprezentanţi ai autorităţilor afgane, ai SUA, Chinei, Rusiei şi Pakistanului au făcut apel la pace şi calm pe durata perioadei de retragere a forţelor NATO din Afganistan./mbaciu/ilapadat

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 mai)