Turiştii vaccinaţi din UE nu vor fi scutiţi de carantină şi de teste PCR

Propunerea Comisiei Europene de a permite turiștilor străini vaccinați să călătorească în UE nu exclude posibilitatea ca țările UE să le solicite acestora respectarea unor măsuri sanitare, inclusiv perioade de carantină și teste PCR, a declarat, luni, în timpul unui briefing la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Adalbert Jahnz. „Propunerea noastră prevede posibilitatea de a intra în UE, însă acest lucru nu înseamnă că țările UE vor scuti persoanele vaccinate de măsurile epidemiologice existente, în special de perioade de carantină sau teste PCR. Stabilirea acestor măsuri rămâne în competența statelor UE” – a declarat Jahnz. Procesul de dezbatere a acestei propuneri va începe în Consiliul UE la 5 mai şi ar putea intra în vigoare chiar din luna mai, a anunţat o sursă de la Bruxelles./ssirbu/cpodea

www.tass.ru – 3 mai