A fost înființată Coaliția Ungară a Dronelor, la inițiativa Ministerului ungar pentru Inovare și Tehnologie

A fost înființată Coaliția Ungară a Dronelor; organizația, creată la inițiativa Ministerului ungar pentru Inovare și Tehnologie, Universității Széchenyi István, Universității de Tehnologie și Economie din Budapesta și societății HungaroControl Zrt.. Coaliţia are peste 60 de membri fondatori, a declarat ministrul pentru inovare și tehnologie, László Palkovics, la o conferință de presă susținută marți, la Budapesta. Scopul Coaliției Dronelor este elaborarea unei strategii similare cu cea existentă deja în domeniul 5G și al inteligenței artificiale, a anunțat László Palkovics, care a adăugat: „Înființarea acestei coaliții în Ungaria este justificată prin oportunitățile economice legate de drone. Conform estimărilor Comisiei Europene, peste 20 de ani, mai mult de 100 de oameni vor lucra în domenii în care sunt folosite drone, iar efectele economice ale acestor domenii vor fi de până la sau mai mari de 10 miliarde de euro. Ungaria dorește să se implice în acest proces și să câștige un loc important în aplicarea, cercetarea și producerea dronelor”, a explicat ministrul ungar. La rândul său, managerul Programului de Bunăstare Digitală (DJP), András Levente Gál, a afirmat că Ministerul pentru Inovare și Tehnologie a înființat în ultimii ani, în cadrul DJP, două coaliții care funcționează în subordinea sa. Este vorba de Coaliția 5G din Ungaria, înființată în 2017 și de Coaliția Inteligenței Artificiale din Ungaria, înființată în 2019. „Iar acum este momentul să formăm Coaliția Ungară a Dronelor, deoarece, legat de drone, mai trebuie puse la punct anumite chestiuni referitoare la reglementarea, organizarea, dezvoltarea și fabricarea acestora”, a adăugat András Levente Gál. Potrivit comunicatului DJP, atribuțiile de coordonare ale acestei organizații de cooperare revin Institutului de Științe ale Transporturilor și Programului de Bunăstare Digitală. Unul din obiectivele coaliției este încurajarea utilizării dronelor la scară largă și asigurarea unui cadru legal de susținere. Sarcina coaliției este de a asigura un forum profesional și de colaborare între dezvoltatori, factori de piață și de stat care reprezintă partea utilizatorilor, precum și organizații academice și profesionale. Pe lângă acestea, Coaliția Dronelor dorește să sprijine inițiativa DroneMotive privind utilizarea, dezvoltarea, instruirea și testarea avioanelor fără pilot. Coaliţia Dronelor va funționa și ca un atelier spiritual și prin urmare, în viitor va înființa – conform planurilor – grupuri de lucru de specialitate și va organiza conferințe, se mai arată în comunicatul DJP. La sfârșitul conferinței de presă, ministrul László Palkovics, rectorul Universității de Tehnologie și Economie din Budapesta, János Józsa și șeful de catedră din cadrul acestei universități, Dániel Rohács, precum și președintele Coaliției Ungare a Dronelor, au semnat documentul fondator al acestei coaliții.(MTI – 4 mai)/rganciu/dsirbu