De miercuri, preșcolarii și elevii, cu excepția celor din anii terminali, încep cursurile

Preșcolarii și elevii, cu excepția celor din anii terminali, încep mâine cursurile. Acestea se vor desfășura în funcție de incidența cazurilor de COVID-19, potrivit unui ordin comun al miniştrilor educației și sănătății. Astfel, dacă rata infectărilor cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu unu la mie, toți copiii merg la școală, dacă depășește acest prag vor fi prezenți în clasă doar preșcolarii, elevii din ciclul primar și cei din ultimii ani de gimnaziu și liceu, de asemenea, elevii din învățământul special indiferent de clasă. Cursurile reîncep, dar problemele persistă în sistem, una fiind lipsa cabinetelor medicale și a personalului de specialitate. Județul Olt nu face excepție, după cum ne-a transmis corespondenta Radio România Actualităţi, Laura Stoican.
Reporter: La nivelul judeţului Olt sunt aproximativ 48 de cabinete de medicină școlară, acestea având totul și resursele umane asigurate, fie medici, fie asistenți medicali care trebuie să se îngrijească de sănătate a peste 33.000 de elevi cuprinși în circa 70 de grădinițe și peste 150 de școli și licee. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean Olt spun că numărul acestora este unul extrem de mic, raportat la numărul elevilor din cele 157 de unități cu personalitate juridică. Din acest total de 48 de cabinete medicale din rețeaua școlară, circa 25 sunt numai în Slatina, restul fiind în județ./ilixandru/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai