Modificarea Codului de Procedură Penală – marți, pe ordinea de zi a Senatului

La Parlament se reia activitatea astăzi, după minivacanța de Paște, cu o propunere de modificare a Codului de Procedură Penală ce ar trebui să contribuie la eliminarea blocajelor la nivelul instanțelor. Inițiativa este pe agenda Senatului și prevede că hotărârile judecătorești nu mai pot fi pronunțate fără ca în același timp să fie redactată și motivarea. În prezent, decizia se pronunță în maximum 15 zile de la încheierea deliberărilor, iar motivarea trebuie să fie publicată în 30 de zile de la pronunțare. Au fost însă cazuri când motivarea a întârziat chiar și un an și jumătate. Propunerea de modificare a Codului de Procedură Penală vine după o decizie a Curții Constituționale de la începutul lunii trecute. Alina Stănuță are detalii în „Radiojurnal”.
Reporter: Propunerea legislativă pentru modificarea Codului de Procedură Penală în acord cu decizia CCR a primit raport favorabil cu amendamente din partea Comisiei juridice a Senatului. Potrivit documentului, hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunțării, și nu în maximum 30 de zile de la pronunțare, cum este în prezent. Senatorii juriști au mai decis că, de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziție, în cazuri excepționale, maximum 120 de zile pentru pronunțarea sentinței și motivarea hotărârii lor.
Stelian Ion, ministrul justiției: La început, maximum 60 de zile, putând ca, în situații cu totul excepționale, să prelungească 30 de zile și încă 30 de zile, astfel încât să nu se depășească în total 120 de zile. În acest timp, nu se poate pune în executare nicio soluție, nu este pronunțată nicio soluție, abia în momentul pronunțării vor ști și motivele toate persoanele implicate în procesul penal.
Reporter: Președinta Comisiei juridice a Senatului, senatoarea PNL Iulia Scântei, una dintre inițiatoarele acestei propuneri, arăta că actul normativ este menit să elimine blocajele la nivelul instanțelor penale, ca urmare a deciziei CCR care a decis că anumite articole din Codul de Procedură Penală sunt neconstituționale. După ce documentul va trece de votul Senatului, va fi înaintat Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz. Tot astăzi, pe ordinea de zi a plenului Senatului figurează votul asupra inițiativei PSD și AUR pentru constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind evacuarea și transferul pacienților de la Spitalul de Ortopedie Foișor din Capitală. Dacă senatorii USR PLUS se opun constituirii acestei comisii pentru că, spuneau ei, justiția este cea care stabilește vinovații, senatorii PSD consideră că o astfel de comisie parlamentară de anchetă este necesară./eradu/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai