România continuă să aibă restanțe în ceea ce privește reformele în justiție și lupta împotriva corupției – se scrie în raportul GRECO

Realizator: România continuă să aibă restanțe în ceea ce privește reformele în justiție și lupta împotriva corupției. Ţara noastră a aplicat doar puțin peste o treime dintre recomandările organismelor europene în acest sens. Concluzia rezultă din cel mai recent raport al GRECO, organismul specializat în acest domeniu al Consiliului Europei. Cătălina Crețu a parcurs documentul.
Reporter: România a pus în practică doar cinci din cele 18 recomandări făcute de GRECO, Grupul Statelor împotriva Corupției, potrivit ultimului său raport pentru țara noastră. Acesta arată că în ansamblu autoritățile de la București par să fie hotărâte să remedieze sau să renunțe la multe dintre reformele juridice controversate. Cu toate acestea, nivelul la care sunt implementate recomandările privind combaterea corupției în rândul parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor rămâne nesatisfăcător. În ceea ce-i privește pe parlamentari, cu excepția unor cerințe procedurale, doar două din cele nouă recomandări ale GRECO au fost promovate. În privința combaterii corupției în rândul judecătorilor și procurorilor, raportul GRECO arată că sunt necesari pași mult mai hotărâți și în această direcție.
Documentul relevă faptul că încă nu s-a produs o consolidare a rolului CSM în acest proces, în timp ce implicarea ministrului justiției în numirea și, respectiv, revocarea procurorilor în/și din funcțiile cele mai înalte, ar trebui diminuată pentru a asigura independența judiciară. De asemenea, trebuie stabilite criterii clare și obiective de promovare în funcție a judecătorilor și procurorilor, care să țină seama de calificările și meritele reale ale acestora – se mai arată în raportul Grupului Statelor împotriva Corupției, GRECO./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 mai)