NATO şi-a exprimat solidaritatea cu Bulgaria în legătură cu acţiunile destabilizatoare ale Rusiei

Aliaţii din cadrul NATO şi-au exprimat solidaritatea cu Bulgaria în legătură cu acţiunile destabilizatoare ale Rusiei. În cadrul unei reuniuni a Consiliului Atlanticului de Nord al NATO la nivel de ambasadori, desfăşurată, joi, la Bruxelles, „aliaţii şi-au exprimat solidaritatea cu Bulgaria în privinţa acţiunilor destabilizatoare ale Rusiei pe teritoriul său şi şi-au reiterat sprijinul deplin pentru suveranitatea sa”, informează Ministerul de Externe de la Sofia.
În cadrul reuniunii, au fost audiaţi preşedintele Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) din Bulgaria şi directorul Serviciului de Informaţii Militare, care au prezentat Consiliului acţiunile ilegale ale unor cetăţenilor ruşi descoperite pe teritoriul Republicii Bulgaria din anul 2011 şi până în prezent. Reprezentanţii tuturor celor 29 de state au făcut declaraţii în sprijinul Bulgariei./ddaniela/pvelisar

(www.dariknews.bg – 6 mai)