Şansă istorică pentru Verzii de a conduce Germania

Uniunea Creştin Democrată (CDU) din Germania – principala forţă a coaliţiei guvernamentale actuale – nu a cedat candidatura pentru funcţia de cancelar preşedintelui Uniunii Creştin Sociale (CSU) şi prim-ministru al Bavariei, Marcus Söder, deşi – aşa cum am scrisacesta din urmă este mult mai popular. Cu patru luni înainte de alegerile parlamentare este foarte posibil ca partidul cancelarului Angela Merkel (care însă a declarat că nu va mai candida pentru un nou mandat) după 16 ani de guvernare, să piardă şefia executivului. În acelaşi timp Verzii au o şansă istorică de a câştiga alegerile şi de a forma guvernul. Copreşedinta Verzilor, Annalena Baerbock este candidatul partidului pentru funcţia de cancelar şi potrivit sondajelor de opinie ea are cele mai mari şanse să fie urmaşa lui Angelei Merkel.

În Germania s-a declanşat în mod oficial campania electorală pentru alegerile care vor avea loc în septembrie. Reprezentanţii a trei partide se luptă pentru fotoliul de cancelar: Armin Lashet, preşedintele CDU, Annalena Baerbock, copreşedinta verzilor şi Olaf Scholz, preşedintele Partidului Social Democrat din Germania (SPD).

Dacă duminică ar avea loc alegerile, atunci creştin democraţii germani – după 16 ani de guvernare – ar pierde puterea. În ultimele săptămâni Baerbock a primit un nou avânt pe fondul disputelor în interiorul CDU şi a relativei impopularităţi al lui Laschet. Desigur campania abia acum a început, în cursul verii se mai pot întâmpla multe lucruri. Unii analişti susţin că odată cu relaxarea măsurilor impuse de pandemie şi imunizarea în masă a populaţiei prin vaccinare s-ar putea ca şansele CDU să crească. Deocamdată însă clasamentul conform sondajului de opinie realizat de Institutul Forsa, comandată de televiziunile RTL/ntv publicat în 5 mai, arată aşa: Annalena Baerbock 31%, Armin Laschet 17%, Olaf Scholz 12% (40% sunt indecişi, sau nu îi sprijină pe niciunul dintre candidaţi).

În timp ce presa germană a fost mai preocupată de conflictele interne din cadrul CDU pe moştenirea lui Merkel, Verzii au reuşit să nominalizeze candidatul pentru funcţia de cancelar fără dispute dintre cei doi copreşedinţi, Robert Habeck şi Annalena Baerbock. Cu doar câteva ore înainte de decizia din 19 aprilie a CDU, aceștia au anunţat că Baerbock este candidatul lor pentru conducerea guvernului federal. Robert Habeck este vice prim-ministru al landului Schleswig-Holstein, anterior a fost şi ministrul agriculturii, ca atare are experienţă administrativă. În schimb Baerbock (40 de ani) a lucrat doar în aparatul de partid, neavând funcţii administrative. Potrivit analizei televiziunii publice ARD însă acest lucru nu este un handicap, ci dimpotrivă, un avantaj în condiţiile în care opinia publică germană are nevoie de oameni noi, cu idei proaspete. În plus Baerbock poate să comunice mai bine cu acei votanţi ai dreptei care în ultimii ani s-au distanţat de alianţa CDU-CSU şi poate să mobilizeze mai bine electoratul feminin. După alegerea sa, Baerbock a spus că „sunt profund convinsă că această ţară are nevoie de un nou început”. Prioritatea programului său de guvernare este lupta împotriva schimbărilor climatice. Habeck a fost elegant şi după vot a fost primul care a felicitat-o pe Baerbock, însă a adăugat că ziua respectivă a fost „cea mai dureroasă” în cariera lui politică, pentru că toată viaţa a dorit să servească Germania din postura de cancelar”.

Potrivit cercetării făcute de Forsa, dacă duminică ar avea loc alegerile, atunci Scholz nu ar avea nicio şansă să conducă guvernul, dar nici Laschet nu ar avea o misiune uşoară, pentru că din cele patru coaliţii posibile, în trei Verzii ar reprezenta forţa politică conducătoare. Doar în cazul unei coaliţii CDU-CSU-SPD-Partidul Liber Democrat (FDP) ar putea să rămână creştin democraţii în fruntea coaliţiei. Cu partidul de extremă dreaptă Alternativa für Deutschland (AfD) fiecare forţă politică exclude orice cooperare. Sunt însă divergenţe serioase şi între Verzii şi FDP. Pe cele două partide a încercat să le apropie şi Angela Merkel în anul 2017, când a vrut să creeze o coaliţie fără social democraţi, dar nu a reuşit. Mulţi votanţi ai dreptei se îndreaptă de la CDU, care este în declin, către liberalii din FDP. Printre aceştia este şi Georg Kofler, unul dintre investitorii show-ului Printre rechini (Höhle der Löwen), cel care a sprijinit campania FDP cu 750.000 de euro ca să-i împiedice pe Verzii să ajungă la guvernare. În opinia acestuia în partidul lui Baerbock sunt lupi roşii îmbrăcaţi în blană verde.

Székely Ervin, RADOR