LONDRA. Omagiu adus Regelui Mihai I, la 100 de ani de la naștere

Pentru a marca Centenarul Regelui Mihai I (1921-2017) în Marea Britanie, Institutul Cultural Român din Londra găzduiește un eveniment omagial dedicat personalității și moștenirii extraordinare ale acestuia. Cu prilejul sărbătorii naționale de 10 Mai, domnul Andrew Popper, Șeful Casei Regale a României, va susține o prelegere amintind momentele importante din viața Regelui subliniind reziliența, demnitatea și angajamentul său neclintit față de valorile democratice și față de țară. Evenimentul va fi difuzat începând cu ora 18.00 (ora Londrei), pe rețelele de socializare ale reprezentanței.

Într-un tribut emoționant dedicat Regelui Mihai, Andrew Popper oferă un portret complet menționând câteva elemente biografice rare, menite să releve profunda sa umanitate: „Am fost norocos să fi avut privilegiul de a fi în slujba Regelui Mihai și de a-l cunoaște. Regele nu a fost doar un model pentru mine, ci eroul meu. Era modest și curtenitor, trata pe toată lumea cu bunătate și respect, indiferent de rang și poziție socială și era cu adevărat interesat de viața celor care lucrau pentru el”. În perfectă complementaritate cu prelegerea, ICR Londra va prezenta o expoziție cu imagini rare ale Regelui Mihai, curatoriată de Arhivele Naționale ale României. De la ora 19.00, prestigioșii muzicieni Nelly Miricioiu, Alexandra Dariescu și Remus Azoiței, decorați cu „Ordinul Coroana României”, vor susține un concert extraordinar, înregistrat la sediul ICR Londra.

În deschiderea concertului, MS Margareta, Custodele Coroanei române, va transmite un mesaj. Program:Regele Mihai al României: Elegie, J. S. Bach: Gavotte en Rondeau din Partita pentru vioară No. 3, G. Puccini: Vissi d’arte din Tosca, F. Chopin: Preludiu nr. 15, G. Enescu: Lăutarul din Impressions d’enfance, A. Lara: Granada, V. Filip: Capriciu No. 3, J. Massenet: Méditation din opera Thaïs. Pianista Hanna-Liisa Kirchin va asigura acompaniamentul pentru Puccini și Lara.

Nelly Miricioiu este o artistă completă, extrem de apreciată pentru calitățile sale vocale și pentru talentul actoricesc. Repertoriul său vast variază de la Mozart și bel canto la Verdi, Puccini și opera italiană modernă, trecând prin compozitori ruși și francezi. Performanța ei în Tosca rămâne de neuitat, alături de Jose Carreras, Jose Cura, Neil Schicoff, Mimi, cu Placido Domingo și Violetta, cu Franco Bonisolli și Roberto Alagna.

Alexandra Dariescu este o pianistă cunoscută și apreciată în întreaga lume. A susținut numeroase recitaluri apreciate de critici și este prima femeie pianistă de origine română care a cântat la Royal Albert Hall, alături de Orchestra Filarmonicii Regale, în prezența Familiei Regale a României. De la Carnegie Hall New York la Concertgebouw Amsterdam, Royal Festival Hall până la Konzerthaus Viena, Tokyo, Shanghai, Beijing, Dariescu a lansat 8 CD-uri, cea mai recentă colaborare fiind cu Angela Gheorghiu.

Remus Azoiței este apreciat în presa internațională drept „un violonist subtil și sensibil” – The Strad, având o „tehnică sclipitoare” – The Washington Post. Rezident la Londra, a susținut concerte în locuri recunoscute precum Carnegie Hall din New York, Konzerthaus Berlin, Bozar din Bruxelles, Kennedy Center din Washington DC, Salle Gaveau din Paris și Wigmore Hall din Londra. Și-a finalizat studiile la Juilliard din New York și la Royal Academy of Music din Londra unde predă din 2001, fiind pe atunci cel mai tânăr profesor de vioară din istoria Academiei. Remus Azoiței este directorul artistic al Societății Enescu din Marea Britanie.

Andrew Popper este economist, manager și strateg global. S-a născut la București și este absolvent al Academiei de Științe Economice. După mutarea la New York, și-a continuat studiile în economie la Universitatea din New York. La începutul carierei sale, Andrew Popper a lucrat ca economist la Banca Rezervei Federale din New York. Ulterior, a ocupat funcții de conducere la mai multe bănci importante din SUA și Londra. În 2006, Regele Mihai l-a numit Șef al Casei Regale, funcție pe care o deține și în prezent.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Ambasadei României la Londra și al Familiei Regale a României.

 

Mai multe detalii: https://bit.ly/3xYFKUE