PORTRET: 90 de ani de la naşterea actorului Damian Crâşmaru

Răzvan Moceanu

Luni, 10 mai, se împlinesc 90 de ani de la naşterea actorului de teatru şi film Damian Crâşmaru, un artist cu o forţă deosebită, cu o prezenţă impunătoare şi cu un talent şlefuit de mari nume ale scenei, precum George Timică şi Ion Finteşteanu. Damian Crâşmaru a debutat pe prima scenă a ţării, Teatrul Naţional din Bucureşti, în anul 1953 şi de atunci a rămas profund legat de ea, timp de mai bine de 50 de ani.

* * * * *

Damian Crâşmaru s-a născut la 2 iunie 1931, la Ploieşti.
A fost atras de actorie încă de mic copil, când, pe timpul războiului, trebuia să stea în casă să păzească micile averi ale familiei. Când veneau acasă părinţii, putea să plece, de regulă la filme, după cum povestea actorul, la un moment dat, într-un interviu: „Acesta a fost momentul când am descoperit că e ceea ce vreau să fac. Ascultam radioul tot timpul, astfel că m-am obişnuit cu opere germane, austriece şi japoneze. A fost frumoasă copilăria. Omului îi este cel mai frumos în copilărie”.
În anul 1952, în timpul facultăţii, a debutat în teatru, la Studioul Casandra, unde a întruchipat personajul Tartuffe din piesa cu acelaşi nume de Moliere, în regia lui Ion Finteşetanu.
În anul 1953, a absolvit Institutul de Teatru „I. L. Caragiale”, ca şef de promoţie, la clasa profesorilor George Timică şi Ion Finteşteanu.
În acelaşi an, este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti, o scenă de care va fi legat timp de mai bine de 50 de ani.
Printre rolurile pe care le-a jucat aici se numără Un actor – „Matei Millo” (Căruţa cu paiaţe) de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953, Othello – „Othello” de William Shakespeare, regia Nicolae Massim, Don Luis, Don Manuel – „Doamna nevazută” de Calderon de la Barca, regia Miron Nicolescu, 1955, Leandre – „Doctor fără voie” de J.B.P. Molière, regia Sică Alexandrescu, 1955, Jan Flemming – „Institutorii” de Otto Ernst, regia Ion Finteşteanu, 1957, Sebastian – „Furtuna” de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958, Zbisko – „Moralitatea doamnei Dulska” de Gabriela Zapolska, regia Sică Alexandrescu, 1958, Alexandr – „Cei din urmă” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1959, Don Alvaro – „Judecătorul din Zalameea” de Calderon de la Barca, regia Dinu Cernescu, 1960.
În perioada care a aurmat, a interpretat personaje precum Maxim, Pascal – „Maşina de scris” de Jean Cocteau, regia Alexandru Finţi, 1962, Mortimer – „Maria Stuart” de Friedrich Schiller, regia Miron Nicolescu, 1964, Rudy – „Patima roşie” de Mihail Sorbul, regia Cornel Todea, 1965, Don Felix – „Castiliana” de Lope de Vega, regia Horea Popescu, 1966, Tybalt – „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, regia Mugur Val, 1967, Henric II – „Becket” de Jean Anouilh, regia Horea Popescu, 1968, Tom Finley jr. – „Dulcea pasăre a tinereţii” de Tennessee Williams, regia Mihai Berechet, 1972, Don Cezar – „Dona Diana” de Camil Petrescu, regia Victor Moldovan, 1973, Fabre D`Eglantine – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974, Cyrano – „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand, regia N.Al. Toscani, 1977, Pascaly, Tânărul întâi – „Căruţa cu paiaţe” de Mircea Ştefănescu, regia Constantin Dinischiotu, 1978, Tiresias – „Infernalul mecanism” de Jean Cocteau, regia Mihai Berechet, 1979, Pierre Fouqnier – „Cavoul de familie” de Pierre Chesnot, regia Sanda Manu, 1980, Ulise – „Ifigenia” de Mircea Eliade, regia Ion Cojar, 1981, Andrei Golubev – „Între patru ochi” de Alexandr Ghelman, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1982, Orsino – „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1984, Nae Girimea – „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Sanda Manu, 1984, A.P. Cehov – „Domnul Cehov e îndrăgostit” de Adameck Anee Habeck, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1985, Von Sala – „Drumul singurătăţii” de Arthur Schnitzler, regia Mihai Berechet, 1988, Alfonso d`Este – „Torquato Tasso” de Johann Wolfgang Goethe, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1988.
După anul 1990, printre rolurile pe care le-a interpretat la TNB au fost Seneca – „Teatrul în vremea lui Nero şi Seneca” de Eduard Radzinski, regia Mihai Berechet, 1990, Marele judecător – „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, regia Felix Alexa, 1991, Cabinierul – „Cabinierul” de Ronald Harwood, regia Ion Cojar, 1991, George – „Părinţii teribili” de Jean Cocteau, regia Andreea Vulpe, 1992, Gaev – „Livada cu vişini” de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, 1992, Pierre – „Se caută autor dramatic” de Marica Beligan, John – „Familia lui John” de Simon Gray, regia Ivan Helmer, 1992-1993, Dragomir – „Năpasta” de I.L. Caragiale, regia Dana Dima, 1992-1993, Ernest – „Locomotiva” de Andrè Roussin, regia Mihai Manolescu, 1993-1994,
William Chumley – „Harvey” de Mary Chase, regia Tudor Mărăscu, 1994, Paracliserul – „Paracliserul” de Marin Sorescu, regia Felix Alexa, 1996, Bernard Shaw – „Dragă mincinosule” de Jerome Kilty, regia Mara Paşici, 1998, Bertrand Lachaume – „Vecina de alături” de Pierre Chesnot, regia Victor Moldovan, 2000,
Henry II Plantagenet – „Leul în iarnă” de James Goldman, regia Petre Bokor, 2002, Cebutikin – „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Iuri Krasovski, 2002, Vasile Vasilici Svetlovidov, Grigori Stepanovici Smirnov – „Viaţă de actor” de A.P. Cehov, regia Geo Saizescu, 2003, Cebutikin – „Maşinăria Cehov” de Matei Vişniec, regia Cristian Ioan, 2003, Gaston – „Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, 2004, Boss Finley – „Dulcea pasăre a tinereţii” de Tennessee Williams, regia Tudor Mărăscu, 2005, Martino – „Patimile Sfântului Tommaso D`Aquino” de Alex Mihai Stoenescu, dramatizarea şi regia Grigore Gonţa, 2005 şi
Maitre de Philosophie / Profesor de imagine/ TV coach – „Burghezul gentilom” după J.B.P. Molière, regia Petrică Ionescu, 2006.
În piesele în care a jucat, a reuşit să fie rege, savant, istoric, cerşetor, îndrăgostit, gelos, disperat, aventurier, o largă paletă a tipologiilor de personaje.
Damian Crâşmaru a jucat şi în două filme pentru marele ecran, „Încrederea”(1984) şi „Pepe şi Fifi” (1994), dar şi în peliculele TV „Uitarea” (1977), „Harvey” (1994) şi „Totul e un joc” (1998).
A regizat spectacole prezentate de Asociaţia culturala Ind Art, iar în anul 2009 a regizat spectacolul „Atelier de teatru” , produs de Teatrul “EU si UE”.
A fost un colaborator statornic al spectacolelor Teatrului Naţional Radiofonic, câteva dintre producţiile în care a putut fi apreciat fiind „Sarea exilului” de George Astaloş, „R.U.R.” de Karel Čapek, „Femeile țâfnoase” de Carlo Goldoni, „Dona Diana” de Camil Petrescu, „Gelozie” de Sacha Guitry, în care îi dau replica alţi monştri sacri ai teatrului românesc – Radu Beligan, Dina Cocea, Gheorghe Oprina şi, nu în ultimul rând, „Tartuffe” de Molière, montare din Fonoteca de Aur, realizată de maestrul Ion Vova, în anul 2004, cu o distribuţie de excepţie, în care, alături de Damian Crâşmaru, pot fi reascultaţi Carmen Stănescu, Mihai Fotino, Ion Lucian, Sanda Toma, Rodica Popescu Bitănescu, Andreea Bibiri, Mihai Bisericanu, Eugen Cristea, Petre Lupu şi Mihai Niculescu,
În anul 2002, Damian Crâşmaru a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, în anul 2003, compania SIVECO România a acordat cuplului artistic Damian Crâşmaru şi Carmen Stănescu „Premiul de simpatie”, iar în 2007 a primit Premiul „Nicolae Bălţăţeanu” la Gala Premiilor „Păcală”.
A fost societar al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Damian Crâşmaru a fost căsătorit, din anul 1957, cu actriţa Carmen Stănescu, care a murit pe 11 aprilie 2018, la vârsta de 92 de ani.
A trecut la cele veşnice, la un an şi trei luni de la moartea soţiei sale, la 11 iulie 2019, după o lungă suferinţă.