Premierul Florin Cîţu merge la Bruxelles pentru a susţine proiectele incluse în ultima variantă a PNRR

Realizator: Primul ministru, Florin Cîţu, merge săptămâna aceasta la Bruxelles pentru a susţine proiectele de dezvoltare incluse în ultima variantă a PNRR. După ultimele negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene, autorităţile de la Bucureşti spun că nu au renunţat la niciunul dintre proiecte, dar au mai redus din sumele, pe care ar fi dorit să le primească pentru finanţarea unora dintre ele, aşa că acum au trimis la Bruxelles un PNRR care nu depăşeşte suma alocată iniţial de Comisie.
Reporter: Andrei Şerban – Primul PNRR pe care guvernul român l-a trimis Comisiei Europene conţinea proiecte de 42 de miliarde de euro, cu peste 12 miliarde mai mult faţă de cât poate primi ţara noastră. Premierul Florin Cîţu spunea că noua versiune a planului conţine acum proiecte în valoare de 29 de miliarde de euro, pentru că au fost reduse sumele la toate capitolele. Reducerea nu s-a făcut la întâmplare, ci în funcţie de recomandările pe care le-a făcut Comisia Europeană – a arătat premierul – care a adăugat că proiectele care au fost scoase din acest plan vor fi finanţate de la buget sau prin fonduri europene. Florin Cîţu a subliniat că la Bruxelles va prezenta în special planul de reforme al cabinetului său:
Florin Cîţu: Partea de reforme este ceea ce vreau să discut mai mult la Comisia Europeană. Este important pentru acest guvern, care şi-a asumat reforme, să merg şi să fie foarte clar că menţinem acest eforturi. Aţi văzut că agenţiile de rating deja au încredere că mergem mai departe cu aceste reforme şi Comisia Europeană. Vom vedea şi negocierile pe procedura de deficit excesiv, dar partea de reforme trebuie explicată foarte bine.
Reporter: PNRR conţine, printre altele, un buget de 3,7 miliarde de euro pentru educaţie şi finanţarea mai multor proiecte, cum ar fi tronsonul din autostrada A7 dintre Ploieşti şi Buzău./lcoman/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai)