Doi români suspectaţi de spălare de bani au fost arestaţi în Ungaria

Doi bărbaţi români suspectaţi de deschiderea mai multor conturi bancare cu documente false, peste tot în Ungaria, conturi în care au sosit ulterior bani proveniţi din infracţiuni comise în străinătate, au fost arestaţi – a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bács-Kiskun pe site-ul police.hu. Potrivit anchetei, bărbaţii de 32, respectiv 44 de ani s-au declarat a fi cetăţeni italieni şi au deschis conturi în mai multe sucursale bancare, în martie şi aprilie 2021, cu acte de identitate false. În aceste conturi au fost viraţi bani din străinătate, în special din Spania. O parte din bani au fost transferaţi ulterior în Estonia sau ridicaţi în numerar de la bancomate din străinătate. Bărbaţii suspectaţi de spălare de bani şi fals în acte publice au fost arestaţi în apropierea unei instituţii financiare de lângă lacul Balaton. Conturile au fost blocate de bancă, iar banii au fost sechestraţi de poliţie. Bărbaţii români au fost interogaţi, reţinuţi, iar în data de 9 mai judecătorul de instrucţie competent a dispus arestarea lor, la cererea acuzării.(MTI – 11 mai)/lendrefy/sdm2