Lansarea online a traducerii manualului UNESCO „Jurnalism, fake news & dezinformare” – 14 mai 2021

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București vă invită la o lansare online a traducerii în limba română a manualului UNESCO „Jurnalism, fake news & dezinformare”

Vineri, 14 mai, ora 14 
 
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București (FJSC, UB), în parteneriat media cu PressHub, lansează vineri, 14 mai, traducerea în limba română a manualului UNESCO „Jurnalism, fake news & dezinformare”, pentru educația de media și învățământul jurnalistic. Manualul UNESCO este una dintre cele mai cunoscute publicații, la nivel global, pentru combaterea dezinformării, deoarece cuprinde explicații clare și precise ale diverselor concepte folosite în discuția în jurul fenomenului informării greșite și exerciții pentru jurnaliști și studenții la jurnalism, despre verificarea informațiilor.
La traducere au contribuit 50 de studenți FJSC, șapte cadre didactice FJSC, UB și două de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, pentru evaluarea calității științifice a traducerii. UNESCO a cerut sprijinul voluntar al comunității academice din întreaga lume pentru traducerea acestui manual, ca răspuns la valul imens de informație greșită și dezinformare strategică în perioada crizei sanitare. Manualul este acum disponibil gratuit, în 24 de limbi, inclusiv limba română, pe site-ul UNESCO, aici: https://en.unesco.org/fightfakenews.
Invitatul special al evenimentului FJSC este doamna Simona Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Delegația Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
 
Lansarea manualului UNESCO  „Jurnalism, fake news & dezinformare” poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (https://www.facebook.com/fjsc20/), în crossposting cu pagina PressHub (https://www.facebook.com/PressHubRomania/).
Pagina evenimentului, cu informații suplimentare despre traducere, este aici: https://www.facebook.com/events/4743486585667884
UNESCO
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură are ca scop construirea unui climat de pace la nivel global prin cooperare internațională în educație, știință și cultură. Manualul „Jurnalism, fake news & dezinformare” face parte din Programul Internațional pentru Dezvoltarea Comunicării, al UNESCO. 
 
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
FJSC este prima facultate de jurnalism înființată după 1989, fiind recunoscută pe plan național și internațional, drept un spațiu al formării profesionale, pentru domeniul științe ale comunicării, la cele mai înalte standarde. Universitatea din București este prima universitate din țară, din punctul de vedere al formării și al cercetării la nivel academic, așa cum indică exercițiile de clasificare instituțională ale Ministerului Educației. 
 
PressHub
Inițiat de Freedom House România, PressHub.ro este o platformă de exprimare liberă a ziariștilor din presa centrală și locală, ziariști care aleg să se pună în serviciul public, promovând excelența în jurnalism. Membrii rețelei pot fi găsiți aici.

Prof. Raluca Radu, PhD
Director of the Journalism Department,
Faculty of Journalism and Communication Studies, University of Bucharest
www.fjsc.unibuc.ro

RADOR – 12 mai