Realizator: Cristian Bâcâin – Regina Marii Britanii a prezentat principalele obiective guvernamentale pentru anul următor, care vizează mai ales să redresarea economiei, grav afectată de pandemie. Discursul reginei deschide în mod tradițional sesiunea Parlamentului, dar ceremoniile din aceast an au fost mult reduse pe fondul de prudenței sanitare. Corespondenta noastră, Aura Neag, transmite de la Londra.
Reporter: Regina Elisabeta a II-a a citit planurile guvernului britanic pe următorul an, în cadrul ceremoniei tradiționale de deschidere a unei noi sesiunii parlamentare. Prioritatea guvernului, a spus Majestatea Sa, va fi să deruleze un program de reconstrucție postpandemie.
Regina Elisabeta a II-a: Ca să obţină asta, guvernul meu va oferi oportunități similare în toate colțurile Regatului Unit, sprijinind locurile de muncă, afacerile și creșterea economică și reducând din efectele pandemiei asupra serviciilor publice.
Reporter: În total, Regina Elisabeta a II-a a făcut referire la 30 de proiecte legislative pe care guvernul condus Boris Johnson le are în vedere în următorul an, proiecte ce privesc, printre altele, extinderea rețelei de telefonie 5G sau o nouă lege privind subvențiile publice post-Brexit pentru companiile private. Discursul din parlament al Majestății Sale este prima apariție publică a Reginei Elisabeta a II-a de la funeraliile soțului ei. Ea a fost însoțită de moștenitorul tronului britanic, Prințul Charles de Wales.#HUN/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 mai