Vizita oficială a președintei Senatului, Anca Dragu, la Madrid

Președinta Senatului României, Anca Dragu, a discutat la Madrid cu omologa sa din Spania, Pilar Llop Cuenca, despre rolul românilor în societatea și economia spaniole. Numărul românilor din Spania este de aproximativ un milion, iar între temele abordate a fost și semnarea unui acord bilateral de recunoaștere a dublei cetățenii. După întâlnire, doamna Dragu a declarat pentru Radio România Actualități.
Anca Dragu: Am convenit că vom continua să găsim soluții pentru această dorință a românilor din Spania. Este un subiect pe agenda dumnealor, este cunoscut și în continuare vom discuta despre acest subiect, nu aș putea să vă spun acum vreun calendar în sensul ăsta.
Realizator: Corespondentul RRA la Madrid, Annamaria Damian, amintește că Spania a semnat la începutul anului un tratat bilteral cu Franța privind dubla cetățenie, dar majoritatea acordurilor similare în vigoare sunt în special cu țări din America Latină. O delegație parlamentară română condusă de șefa Sentului se află într-o vizită oficială la Madrid, iar prima ședință comună a celor două guverne va fi organizată în curând în capitala spaniolă./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 mai