Prima zi în care se aplică măsurile de relaxare luate de guvern

Este prima zi în care se aplică măsurile de relaxare luate de guvern după scăderea ratei de infectare cu noul coronavirus în țară. Astfel, masca de protecție nu mai este obligatorie în spațiile publice neaglomerate. Portul măștii se menține în stațiile pentru transportul în comun, în piețe, în târguri și în zonele în care se desfășoară mitinguri, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri. S-au eliminat și restricții de circulație în timpul nopții, iar programul restaurantelor, al barurilor și al teraselor este în intervalul 5:00-24:00. Totodată, se pot organiza și desfășura competiții sportive în aer liber, cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Sunt permise și evenimentele culturale cu cel mult 500 de persoane, care trebuie să respecte anumite reguli. Dacă pandemia își menține evoluția favorabilă, cu scăderea numărului de cazuri, de la 1 iunie vor fi ridicate și alte măsuri restrictive../rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 mai)