Transport agabaritic, de la Deva către Portul Agigea

Un transport agabaritic va pleca în această seară la ora 20:00 de la Deva către Portul Agigea. Camionul, cu o masă de 100 de tone, va merge pe autostrada A1 către Sibiu, apoi, pe DN1 spre Brașov, de acolo drumul va continua pe DN 1A către Ploiești, pe DN 1B către Spătaru, DN 2 la Urziceni și, mai departe, pe DN 2A, prin Slobozia, Hârșova și Medgidia. Transportul se va îndrepta apoi pe Autostrada A4 și pe DN 39 până la destinație. Un echipaj de poliție rutieră va însoți camionul agabaritic pe tot traseul – precizează Centrul Infotrafic./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 mai)