Ucraina aşteaptă ca UE să îşi revizuiască politica de vecinătate

Ucraina se așteaptă ca Uniunea Europeană să își revizuiască în curând politica de vecinătate, iar această revizuire ar trebui să se refere la toate țările din Europa de Est – a declarat vicepremierul ucrainean pentru integrare europeană și euroatlantică, Olga Stefanişina. În cadrul unui forum desfăşurat, sâmbătă, la Kiev, Stefanişina şi-a exprimat convingerea că țările UE înțeleg necesitatea unei noi politici de vecinătate. În opinia sa, o astfel de mișcare ar putea crea noi formate și oportunități pentru țările care doresc aderarea la blocul comunitar sau o integrare europeană mult mai strânsă. „Există, într-adevăr, o oboseală în ceea ce priveşte extinderea… Este vorba despre o țară cu peste 40 de milioane de consumatori, care tinde să adere la o piață cu 500 de milioane de consumatori. Acesta este unul dintre cele mai complexe discursuri de integrare lansate în ultimii ani cu astfel de țări din Europa de Est cum este Ucraina” – a explicat vicepremierul ucrainean. Potrivit acesteia, Ucraina se așteaptă ca, în 2022, UE să înceapă să își revizuiască politica de vecinătate. „Aşteptăm să fie dezvoltat un nou format de cooperare specific pentru Georgia, Ucraina și Moldova, țări care aspiră la aderare. Și ne așteptăm ca, până în 2027, când Lituania va prelua președinția Consiliului UE, să fie posibile decizii politice concrete” – a adăugat Olga Stefanişina./sdan/avladucu/aionescu

www.rbc.ua – 15 mai