Nu au fost descoperite anomalii în structura clădirii SEG Plaza, din oraşul chinez Shenzen, care s-a clătinat cu două zile în urmă

Oficialii din oraşul chinez sudic Shenzhen au declarat că un zgârie-nori, care a început să se clatine marţi, făcându-i pe locuitorii lui să fugă panicaţi, a fost evaluat, dar că nu a fost descoperită nicio problemă majoră de structură. Una dintre cele mai înalte clădiri din mijlocul unuia dintre cele mai aglomerate oraşe rămâne închisă pentru public, dar inginerii încă nu au reuşit să explice de ce clădirea de 71 de etaje SEG Plaza vibra acum două zile, determinând conducerea clădirii să ordone evacuarea de urgenţă. Până în prezent, experţii susţin că nu au fost descoperite anomalii în structura principală sau în împrejurimi. Monitoarele de cutremur nu au înregistrat seisme în acea zi, iar condiţiile meteorologice au fost normale. Numeroase voci, în social media, se arată îngrijorate de posibilitatea unei probleme de construcţie, care este o situaţie recurentă în China./aionita/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 mai