Parlamentul Ucrainei l-a demis pe ministrul sănătăţii

Rada Supremă de la Kiev l-a demis, marţi, pe ministrul ucrainean al sănătății, Maksim Stepanov, deşi Comisia parlamentară pentru sănătăte a respins prin vot propunerea făcută în acest sens de către premierul Denis Şmigal. Potrivit RBC, premierul Şmigal este cel care a cerut Parlamentului să-l revoce din funcţie pe Maksim Stepanov. Astfel, 292 de parlamentari au votat pentru demiterea ministrului, majoritatea parlamentară fiind nemulţumită de modul în care acesta a gestionat pandemia de COVID-19, în special procesul de vaccinare. Potrivit presei de la Kiev, cel mai probabil, noul ministru al sănătăţii va fi Viktor Liaşko, în prezent medic sanitar şef al Ucrainei. RBC aminteşte că marţi au mai fost demişi ministrul ucrainean al energiei, Igor Petraşko, şi ministrul infrastructurii, Vladislav Krikli./sdan/atataru

(www.rbc.ua – 19 mai)