Vineri, 21 mai, la ora 15.30, pe TVR 3 și pe TVR Moldova și sâmbătă, 22 mai, la ora 15.00, pe TVR Internațional – un spectacol din Arhiva de Aur TVR: „Noaptea marilor speranțe”, de Tudor Popescu. Adaptarea TV: Domnița Munteanu

În distribuție: Ion Dichiseanu, Rodica Popescu Bitănescu, Simona Bondoc, Manuela Ciucur, Anca Sigartău, Aurora Leonte, Mihai Bisericanu, Constantin Drăgănescu, Radu Panamarenco, Alexandru Bindea, Ligia Căliman și copilul Adrian Costin

Data premierei 30.12.1991

Scenografia décor: Stelian Anton / Scenografie costume: Elena Timonu / Imaginea: Laurențiu Popescu / Regia: Domnița Munteanu

Ion Dichiseanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie în 1959.

Din bogata filmografie a artistului, amintim: „Darclée” (1960), lungmetrajul în regia lui Mihai Iacob în care maestrul Dichiseanu a debutat, „Post-restant” (1961), „Porto-Franco” (1961), „Tudor” (1962), „Titanic vals” (1964) – Gigi Stamatescu, „Mofturi 1900” (1964), „Runda 6” (1965), „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe (1967), „Amprenta” (1967), „Bătălia pentru Roma” (1968), „Cântecele mării” (1971), „Printre colinele verzi” (1971), „Pistruiatul” (serial TV, 1973), „Muşchetarul român” (1975), „Cantemir” (1975), „Toate pânzele sus” (serial TV, 1977),  „Dragostea şi revoluţia” (1983), „Racolarea” (1985), „Triunghiul morţii” (1999), „15” (2005), „Vocea inimii” (2006), „Supravieţuitorul” (2008).

A apărut în spectacole de teatru pe scenele teatrelor din Botoşani şi Galaţi, apoi a venit în Bucureşti unde a jucat pe scena de la Nottara. Aici a apărut în foarte multe piese, unul dintre spectacolele de mare succes fiind „Micul infern”, în care a jucat alături de Silvia Dumitrescu Timică, Lucia Mureşan şi Ştefan Radoff.

Ion Dichiseanu s-a aflat şi în distribuţia a numeroase spectacole de teatru radiofonic, printre acestea aflându-se „Micul Infern”, de Mircea Ștefănescu, regia artistică Dan Puican şi Mihai Berechet, alături de Ștefan Radof, Ion Siminie, Silvia Dumitrescu-Timică şi Lucia Mureșan, a fost vocea din basmul „Făt Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu (1964), a jucat în „George Enescu și prințesa iubită” (2002), scenariu radiofonic de Elena Tamaș, regia artistică Leonard Popovici, alături de George Motoi, Valeria Seciu, Irina Petrescu, Lucia Mureșan, sau Irina Movilă.

În 1979 Ion Dichiseanu a fost distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

În 2015 a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. Un an mai târziu, a lansat cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”.

În martie 2017 a primit „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, iar în luna mai, acelaşi an, a fost lansat la Bookfest volumul „Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda„ care cuprinde memoriile artistului şi multe informaţii pe care nu le-a povestit până acum.

În 2019, președintele Klaus Iohannis i-a înmânat ordinul „Steaua Romaniei”.

Cel mai recent, Ion Dichiseanu a filmat alături de regizorul Radu Jude, având o scurtă apariţie în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, film premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2021.

În luna martie a anului trecut, în perioada stării de urgență, l-am sunat pe maestrul Dichiseanu și l-am rugat să trimită un mesaj către telespectatorii TVR, cu ocazia difuzării spectacolului „Micul infern”. Este, probabil, una dintre ultimele sale apariții. https://youtu.be/r_M0eCS7TL0

Transmitem condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit!

                Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR

                     *Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.