Rusia „le va sparge dinţii” tuturor celor care vor încerca să „muşte” din ea, afirmă Vladimir Putin

Rusia se confruntă periodic cu încercări ale unora de „muşca” ceva din ea, însă „le va sparge dinţi” tuturor celor care intenţionează să facă acest lucru, a declarat, joi, preşedintele rus, Vladimir Putin, în timpul şedinţei Comitetului organizatoric „Pobeda”. Potrivit afirmaţiilor sale, unii „au curajul să afirme public că bogăţiile siberiene aparţin chipurile, în mod injus, unei singure ţări”. „Este ciudat să auzi astfel de lucruri, în special public, dar acestea se aud uneori” – a subliniat Vladimir Putin. „Toţi vor să ne muşte de ceva şi să sfâşie ceva din noi. Însă ei trebuie să ştie că tuturor celor care intenţionează să facă asta, noi le vom sparge dinţii, pentru ca altădată să nu mai poată muşca” – a adăugat preşedintele rus. Şeful statului rus a declarat că Rusia are un potenţial colosal. Teritoriul țării rămâne cel mai mare din lume, a reamintit Putin. „Cele 146 de milioane de oameni nu ar fi atât de multe în comparație cu acele țări în care trăiesc sute de milioane de cetățeni sau chiar mai mult de un miliard deja. Dar chiar şi aşa, acest număr este considerat mare” – a subliniat Putin. În opinia sa, tot timpul se întâmplă unul şi acelaşi lucru: de îndată ce o țară devine mai puternică, se găsesc imediat motive pentru a-i limita dezvoltarea. Președintele rus a reamintit declarația împăratului Alexandru al III-lea despre Rusia: „Ei se tem de imensitatea noastră„. Concomitent, unii din străinătate consideră Rusia prea mare chiar și după destrămarea URSS, a remarcat Putin. Şeful statului rus este convins că mulţi vor continua să limiteze Federaţia Rusă, pentru că mulţi oponenţi pur şi simplu nu au nevoie de o astfel de ţară. „Indiferent ce am face noi, indiferent cât de tare am dori să le satisfacem poftele celor care încearcă să ne limiteze, oricum ei vor continua să facă acest lucru, pentru că mulţi dintre oponenţii noştri, aşa le vom spune, nu au nevoie de o ţară precum Rusia” – a declarat liderul rus. „Dar ea ne este necesară mie şi ţie, oamenilor noștri, cetățenilor Federației Ruse. Și vom face totul nu doar pentru a o apăra, ci și pentru a o dezvolta, a o întări” – a adăugat Putin. Pentru a atinge asemenea obiectiv strategic, potrivit președintelui rus, trebuie să „facem totul pentru a păstra memoria a ceea ce s-a întâmplat în anii trecuţi, memoria celor care au apărat Patria Mamă”./ssirbu/atataru

www.tass.ru – 20 mai