Apel al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, către cetățenii din diaspora

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat astăzi un apel către cetățenii moldoveni din diaspora să se înregistreze pe site-ul Comisiei Electorale Centrale în vederea alegerilor parlamentare anticipate programate pentru 11 iulie. Într-o postare pe Facebook, doamna Maia Sandu a explicat că această înregistrare prealabilă are ca scop stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota în afara țării și la secțiile de votare organizate pentru alegătorii din stânga Nistrului. Tot pe baza acestor înregistrări pot fi deschise secții de votare suplimentare în străinătate cu acordul autorităților țării respective și se poate determina numărul estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite secțiilor de votare respective./pvelisar/ilapadat

(RADIO ROMANIA ACTUALITATI – 21 mai)