Cabinetul de securitate din Israel a aprobat încetarea focului în Gaza

Presa israeliană a anunţat că biroul de securitate al premierului Benjamin Netanyahu a aprobat un armistiţiu în Gaza. Un oficial Hamas a declarat pentru agenţia de ştiri Reuters că cele două părţi vor intra într-un armistiţiu reciproc şi simultan în Gaza, la 2 a.m., ora locală, vineri. BBC a obţinut o declaraţie din partea cabinetul israelian politic de securitate, care susţine că acceptă recomandarea pentru „o încetare bilaterală a focului”. Aceasta este iniţiativa egipteană. Nu este vorba, aşadar, doar de israelieni, este o încetare a focului de ambele părţi. Presa de limbă arabă a raportat că acest armistiţiu va intra în vigoare la ora 2:00 dimineaţa, transmite corespondentul BBC. Luptele au început pe 10 mai. Oficialii din domeniul sănătăţii din Gaza au declarat că 232 palestinieni, printre care 65 de copii, au fost ucişi de la începerea confruntărilor. 12 persoane, printre care doi copii, şi-au pierdut viaţa în Israel./aionita/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 mai