REL: Proiectul prin care românii se întorc cu PET-ul și punga la supermarket va deveni o afacere?

Proiectul prin care legislația românească este armonizată cu cea europeană în privința valorificării ambalajelor va fi modificat, conform unor surse Europa Liberă și al unui răspuns al Ministerului Mediului. Societatea civilă se teme ca proiectul preconizat a fi nonprofit să nu devină o afacere.
După ce a fost în dezbatere publică, proiectul de act normativ care se referă la Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a fost retras de pe site-ul Ministerului Mediului pentru a fi refăcut și completat, așa cum recunosc chiar oficialii ministerului de resort. Reprezentanții societății civile se tem că proiectul de mediu poate fi schimbat și transformat într-o inițiativă legislativă care să fie administrată de o firmă. Reamintim că, SGR-ul prevede un circuit financiar și de reciclare prin care ambalajele de genul pungilor, a PET-urilor etc. nu mai devin deșeuri, ci sunt valorificate.

Nu se știe cât și cum se schimbă
„Cred că așa cum a fost prezentat în forma inițială, când a fost pus în dezbatere, erau un proiect foarte bun, complet”, ne-a explicat Ana Racheleanu, cea care coordonează o campanie de monitorizare pe acest proiect legislativ. Aceasta ne-a transmis că reprezentanții ministerului nu ar trebui să schimbe caracterul nonprofit al unității de management, într-un SRL, într-o asociere cu scop comercial.
În acest moment, plățile (asigurările) supermarketurilor către producători și a cumpărătorilor către supermarket sunt administrate de o entitate care nu are ca scop profitul comercial. „Nu cred că este bine ca în acest proiect să fie introdusă o firmă sau o asociere de firme. Nu ar fi benefic pentru proiect”, ne-a mai precizat Ana Racheleanu.

Armonizarea
Oficialii Ministerului Mediului ne-au transmis că nu intenționează să se facă modificări semnificative, însă nu ne-au răspuns dacă vor introduce în proiect ca unitatea care administrează procesul de reciclare să fie o firmă în locul unei entități non-profit.
„Proiectul de act normativ care se referă la Sistemul garanție-returnare (SGR) se află în cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în avizare internă. În prezent, experții tehnici din cadrul ministerului armonizează propunerile și observațiile tehnice primite cu prevederile legale din actele normative pentru crearea cadrului optim legal de implementare”, ni s-a transmis într-un răspuns primit de Europa Liberă de la Ministerul Mediului.
Oficiali ai ministerului nu ne-au putut oferi un termen până la care inițiativa în cauză va deveni lege, însă ne-au mai transmis că: „în perioada următoare, actul normativ va fi transmis către alte ministere implicate în avizare externă, urmând a fi aprobat în Guvernul României”.
Reprezentanții supermarketurilor au adus cele mai multe propuneri la această inițiativă. Conform informațiilor Europa Liberă, aceste companii nu ar dori să plătească garanția pentru ambalaje înainte de a o încasa de la cumpărători. Însă, reprezentantul unei companii de retail ne-a transmis că asociația acestor societăți susține proiectul, fără a ne preciza dacă au făcut propuneri de schimbare a inițiativei și care sunt acestea.
Potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Mediului, fiecare consumator va primi 50 de bani pentru fiecare ambalaj din plastic, aluminiu sau sticlă, de până la 3 litri, pe care îl aduce înapoi, fie într-un automat, fie la un magazin sau punct de colectare. Sistemul va accepta ambalaje ale unor produse precum apă, sucuri, bere, băuturi alcoolice, ulei, acestea urmând să aibă un cod unic de bare.
Proiectul trebuie pus în aplicare de la sfârșitul acestui an sau cel târziu din primăvara anului viitor, România va trebui să adopte legislația privind sistemul de garanție al ambalajelor cumpărate din fiecare magazin.

Sistemul de reciclare, pe scurt
Pe scurt, pentru fiecare sticlă sau pungă de plastic, cutie de bere și orice alt tip de ambalaj sintetic se va plăti la casă o sumă suplimentară. Banii vor fi recuperați doar când acest ambalaj va fi adus înapoi la același magazin. Comercianții vor avea montate containere speciale prin care să colecteze separat aceste deșeuri.
„SGR este esențial pentru reforma în domeniul gestionării deșeurilor în România și este un sprijin pentru cetățenii care vor să participe la colectarea separată a deșeurilor din ambalaje”, a declarat ministrul Barna Tánczos după o întâlnire cu reprezentanții supermarketurilor.
Autor Marian Păvălașc
https://romania.europalibera.org/fmatei

RADIO EUROPA LIBERĂ, 20 mai 2021