Șapte persoane sunt acuzate de crimă voluntară pentru moartea lui Maradona

Șapte persoane au fost acuzate oficial de crimă voluntară în cadrul anchetei privind moartea lui Diego Armando Maradona, informează ziarul „La Nacion”, care a aflat știrea din surse judiciare.
Începând cu data de 31 mai, cei şapte vor fi chemați să depună mărturie; suspecţii sunt asistenţii medicali Ricardo Omar Almirón și Dahiana Gisela Madrid, coordonatorul Mariano Perroni, Nancy Forlini, medicul care a stabilit spitalizarea la domiciliu, psihologul Carlos µngel Díaz, psihiatrul Agustina Cosachov și neurochirurgul Leopoldo Luque, medicul lui Maradona. Pentru infracțiunea de care sunt acuzați cei şapte sunt prevăzute pedepse cuprinse între 8 și 25 de ani.
Din raportul citat de „La Nacion”, difuzat și de alte mass-media locale, reiese că, potrivit magistraților, îngrijirile acordate de echipa de sănătate, care l-a asistat ​​pe Maradona, în ultimele zile ale vieții sale, au fost „inadecvate, incomplete și nesăbuite ”și că au încredințat „sănătatea pacientului, hazardului ”. În plus, Luque este acuzat și de „folosirea unui document privat fals”. Potrivit acuzației, medicul a falsificat semnătura lui Maradona pentru a cere o copie a „istoricului medical” al pacientului din unitatea în care fusese operat pentru un hematom cerebral. Procuratura a cerut ca suspecților să li se interzică părăsirea țării și, prin urmare, să li se retragă pașapoartele./cpaunel/vdraguta
(www.ansa.it)